- Cultural - nr. 399 / 15 Octombrie, 2009 Glasul ei pare a fi al unei zane din poveste. Cuvintele si limpezimea lor te atrag miraculos in fiecare clipa. Uneori, dezlegandu-si zborul prin clase cu surasul si plansul de mama, sotie si profesoara, TATIANA PESCARI, descuie o noua poveste cu umbra si faptele sale impunatoare. Traind cu taina dascalului in gand, rastoarna lumina in mintile fragedelor lastare, asteptand ca sfarsitul toamnelor sa ii aduca in fata oglinda amintirilor. Sloboda uneori, se pleaca spre miezul tristetii, revarsandu-se ca o tava in sufletul tuturor, cautandu-si steaua ratacitoare. In intalnirile sale zilnice cu cadrele didactice si copiii, inlocuieste, pur si simplu, formele unor expresii cu altele improprii, dar semnificante, intotdeauna extinde limitele unei simple caracterizari! In felul acesta, reuseste sa-si stapaneasca pornirile. Pentru domnia sa, aparentul nu a fost desigur decat departarea de sine insusi. Firesc, este deci, ca atunci cand intra in contact cu cei multi, cu jur-imprejurul, sa capete mereu siguranta pe care o detine. Mersul sau fascinant, un fel de plutire intensa, nu lasa sa se vada efortul depus pentru ca gravitatia sa para, diminuata si aerul sa se rarefieze. De ani si ani de zile, doamna director, absolventa de psihologie, merge mereu inainte, conversand cu credinta, bine dispusa ca viata nu o da la o parte pentru ca si-a indeplinit cerintele de baza: profesionalism, calitati morale si dragoste fata de semeni. Uneori, nemultumita, este ca o ploaie ajunsa in desert, ruginita ca lumina peste care a apus departarea. Atunci se simte in suflet plansa, asmutita de tradari si rapusa de probleme, umbland necajita si transfigurata. Cotropita, in cele din urma, de somnul impacarii, din a carui trezire se naste acelasi inceput, radiaza ca un adevarat dascal pe care nu-l inunda oboseala. TATIANA PESCARI doreste sa vada, in fractiun