Prin aparitia lui Klaus Johannis pe scena nationala se naste un nou personaj politic, nu se stie insa daca si o solutie pentru Romania. Romania traieste periodic mirajul personajelor providentiale. La inceput a fost Ion Iliescu, apoi Emil Constantinescu, dupa care a venit Traian Basescu. In aceeasi categorie au intrat Victor Ciorbea, Theodor Stolojan sau Mugur Isarescu. Sau Tehnocratul fara chip, un fel de erou necunoscut al zilelor noastre. Insa Romania isi devoreaza miturile cu aceeasi fervoare cu care le produce. Din majoritatea celor enumerati nu au ramas decit umbra, promisiunea si regretul. Ei sint deja uitati in goana patimasa si nauca a acestei tari dupa salvatori. Stiind toate acestea, cred ca ar trebui sa privim cu calm si sobrietate vilva creata in jurul lui Klaus Johannis. Am mai vazut filmul acesta. Cultura politica romaneasca are acest reflex ca, in perioade de criza, sa se proiecteze in solutia "domnului strain" care merge mina in mina cu alt mit recurent, acela al guvernului de tehnocrati. Avem un precedent reusit in istoria noastra moderna, iar prezentul functioneaza uneori prin incercarea (de cele mai multe ori sortita esecului) de a reitera formule din trecut. Klaus Johannis, care are si avantajul ca este german la origine, este pe post de Hohenzollern al zilelor noastre. Rolul era disponibil, sa vedem insa daca i se si potriveste si daca ii va face fata prin prestatia pe scena politica nationala pe care abia a intrat. Primarul Sibiului a aparut ca solutie gradual, si totusi rapid, intii in mediile alternative, pe internet, pe site-urile de socializare in care se exprima electoratul activ fara afiliere politica ferma, a fost preluat de anumite cercuri intelectuale si de parti din societatea civila, fiind apoi recuperat politic, in primul rind de catre PNL si, mai nou, acceptat de PSD, UDMR, PC si Sorin Oprescu. In ciuda afinitatilor sale politice (