Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri iberice despre laureată

Publicat in Observator Cultural, joi 15 octombrie 2009 ·

Aproape că nu pot descrie bucuria absolut copilărească pe care am simţit-o joi la prînz cînd, pe site-ul de ştiri on line al ziarului spaniol ABC, site pe care îl aveam deschis pe ecranul computerului meu de la Institutul Cervantes, a apărut această propoziţie: „La escritora rumana Herta Müller gana el Premio Nobel de Literatura...“ În ziarele spaniole, prezentarea ei avea să oscileze între această formulă şi acelea „escritora rumano-alemana“ sau „escritora de origen rumano“, dar întîmplător, una dintre primele ştiri apărute, la doar cîteva minute de la decernare, spunea simplu, „escritora rumana“. Probabil accesul de patriotism entuziast pe care eu l-am avut în clădirea Institutului Cervantes din Bucureşti, considerat măcar şi printr-o convenţie dimplomatică „pămînt spaniol“, este asemănător cu al celor aflaţi în străinătate. Nu se poate să nu fi impresionat, fericit, că etnonimul tău e asociat unui moment de maximă şi fericită vizibilitate mondială, mai ales atunci cînd eşti înconjurat de străini. În plus, trebuie să spun că m-am bucurat nu doar ca româncă, ci şi ca femeie. Faptul că o scriitoare a obţinut prima acest premiu atît de disputat în literatura română, atît de împărţit fantezist între un scriitor şi altul într-o literatură încă eminamente masculină, nu poate să te lase indiferentă, oricît de puţin feministă ai fi. Am comentat mult cu prietene scriitoare acest lucru şi am rîs cumva de ironia sorţii, care, de data asta, a fost de partea doamnelor. Orice s-ar spune, oricum s-ar comenta acest premiu, oricine îl va mai obţine de acum înainte în spaţiul literaturii române, va fi al doilea. Sau a doua. Aşa arată lucrurile în mod definitiv, iar faptul că Herta Müller nu mai trăieşte de mult în România sau că scrie în limba germană sînt nuanţe. Cuvintele „român, româncă, românesc“ se regăsesc în acest moment lipite de orice ştire privitoare la Premiul N

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura Dianei Șoșoacă, respinsă de BEC. George Simion, validat în cursa pentru Cotroceni

Wall-Street.ro acum 17 minute
Biroul Electoral Central a respins candidatura liderului partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Iovanovici-Şoşoacă, fiind validat dosarul de candidatură al liderului AUR, George Simion. Preşedinta SOS România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, a anu

Şedinţă la Curtea Constituțională pe contestaţii, la ora 17:00. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta

HotNews acum 57 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte sâmbătă în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta, potri

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum 49 minute
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026

News.ro acum o ora
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. „Nava Starship pl

Neymar, din nou accidentat. Ratează calificările pentru Cupa Mondială

Ziarul Financiar acum o ora
Brazilianul Neymar (33 ani) a fost scos din lotul naţionalei pentru meciurile contra Columbiei şi Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Fotbalistul tocmai revenise la Santos în februarie şi m

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 6 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 ”În data de 14 martie 2

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°