Spre deosebire de umorul naiv, relaxat şi candid al brazilienilor, maeştri ai unui cult al optimismului cu orice preţ, argentinienii, ca autoproclamaţi europeni ai Sud-Americii, recurg la subtilitate şi rafinament atunci cînd se amuză şi îi amuză pe cei din jur. Zîmbetul politicos, străin de răceli convenţionale rigide, cu care argentinienii se salută, se poate transforma rapid în hohote de rîs, pe măsură ce dansul glumei se desfăşoară, lent sau alert, către final. Însă lipsa de formalitate a acestei atitudini nu urmează cursul directeţii brute, ci, în coexistenţă cu manierele mereu impecabile, ea stabileşte apropierea dintre vorbitori, dincolo de bariere sociale şi reţineri. Gluma argentiniană destinde mai mult decît comicul altor culturi, pentru că imprimă un echilibru între persoana care invită la rîs şi interlocutorul său, spectator care, surprins de noutate, reuşeşte, rapid, să decripteze mesajul, să-l împărtăşească şi să se amuze de el. În acest punct, spectatorul intră, timid şi pasager, în intimitatea celui care l-a făcut să rîdă, iar dialogul, conexiunea şi înţelegerea reciprocă îşi găsesc locul, la fel de spontan precum însuşi comentariul care le-a creat. Cîte o remarcă produsă neaşteptat într-un magazin din Buenos Aires se poate naşte din subtilităţi neadecvate contextului prozaic, de exemplu, în mijlocul unei scene în care vînzătorul îi întinde cumpărătorului punga cu alimente. O clipă doar, şi apare unda comică, variind de la glumă rafinată la aforism spontan, urmată de rîsetele celor din jur şi, negreşit, de o replică la fel de inteligentă, naturală precum o clipire. Uneori, senzaţia că gluma este inevitabilă dă fiinţă însuşi dialogului – argentinienii par să înceapă discuţia doar pentru a avea ocazia să rîdă. Se intuieşte, deseori, adierea regizorală a ceea ce se numeşte spiritul comic argentinian. Este explozia de comentarii înţelepte, ironie t