Elevii lui Nicuşor Pascu au început foarte bine Campionatele Mondiale de la Londra, trei dintre ei obţinându-şi deja biletul spre performanţă.
Marian Drăgulescu, Flavius Koczi şi George Stănescu au reuşit să obţină calificarea în trei finale pe aparate la Campionatele Mondiale individuale de la Londra, fapt care îi dă mare încredere antrenorului lotului de gimnastică al României, Nicuşor Pascu, în vederea îndeplinirii obiectivului, mai exact, obţinerea a una-două medalii.
Marian Drăgulescu a obţinut nota 16.500 la sărituri, ocupând locul trei, la egalitate cu rusul Anton Golostuskov, pe primul loc situându-se nord-coreeanul Ri Se Gwang, cu nota 16.800. De asemenea, Drăgulescu s-a calificat şi în finala de la sol, obţinând a doua notă, 15.725, însă a irosit accederea în ultimul act de la bara fixă, terminând al 14-lea.
Flavius Koczi a reuşit şi el calificarea în finala de la sărituri, cu a cincea notă din concurs, 16.275, dar şi în finala de la cal cu mânere, de pe locul patru, fiind notat cu 15.625. Koczi a ratat finala la sol, obţinând doar locul 33, cu nota 14.425.
Cealaltă speranţă de medalie vine din partea lui George Stănescu, care va lupta pentru medalia mondială în finala de la inele, unde a fost punctat cu 15.450 şi a ocupat locul şase.
Din nefericire, Cosmin Popescu, Daniel Popescu şi Marius Berbecar au ratat calificarea într-una dintre finalele pe aparate la mondialul de la Londra. Cosmin Popescu a terminat pe locul nouă la cal cu mânere (15.075) şi 16 la paralele (14.900), în timp ce Daniel Popescu a fost al 20-a la cal cu mânere (14.500), iar Marius Berbecar a terminat pe 12 la sol (16.075) şi locul 20 la paralele (14.675).
Pascu: Bilanţul e pozitiv
Antrenorul coordonator al lotului masculin de gimnastică, Nicuşor Pascu, a spus că-l mulţumeşte evoluţia elevilor săi de până acum, apreciind că bilanţul rea