În a doua zi a „Târgului pentru ONG-uri”, de la Academia de Studii Economice, studenţii au fost mai degrabă indiferenţi la oferta de voluntariat a organizaţiilor de profil. Sursa: Oana Dan La cele câteva standuri instalate la etajul 1 pe holul care face trecerea spre Facultatea de Cibernetică, nu era înghesuială, tinerii trecând grăbiţi spre cursuri. Bobocii, principala ţintă a organizaţiilor, erau derutaţi şi prea puţini curioşi. Nici în prima zi lucrurile nu au mers mai bine.
„Târgul mi se pare o idee foarte bună, mai ales pentru studenţii de anul 1 care nu prea ştiu ce să facă decât să meargă la facultate în fiecare zi”, spune Raluca Samsonov (foto), preşedinte AIESEC. Ea admite, însă, că îşi doreşte ca studenţii să fie mai interesaţi de oportunităţile pe care le au şi să fie mai deschişi, explicând că pentru fiecare există ceva de făcut într-o asociaţie.
Membră a AIESEC de trei ani, şi preşedinte pe un an, până în mai 2010, aceasta afirmă că voluntariatul a ajutat-o foarte mult să se dezvolte personal, învăţând oratorie, strategii, cum să ţină traininguri, management de proiect, cum să conducă o echipă ş.a.
„Mi se pare că interesul studenţilor a început să scadă, asta pentru că fiecare este interesat de cum să câştige bani, eventual de cât mai de tânăr. Şi au nevoie de lucruri palpabile în acest moment, ceea ce o organizaţie îţi dă pe termen lung, nu pe termen scurt”, spune Raluca Samsonov, absolventă de Management, care îşi doreşte să lucreze în consultanţă de management şi în educaţie.
Ea subliniază că nu îţi poţi da seama ce presupune o organizaţie până nu faci parte din ea.
De ce să te faci voluntar
O metodă prin care membrii încearcă să atragă noi colegi este să le povestească ce proiecte speciale derulează o asociaţie, spune Mădălina Orzan-Dragoş din AEGEE, Asociaţia Studenţilor E