Ne-am bucurat tare, tare pentru două veşti: una ar fi că sora mea este însărcinată cu bebe „numărul 2“. Ceea ce m-a facut să ţip de bucurie vreo 30 de secunde fără pauză! A doua este că am vorbit la telefon cu Alexandra şi cu Bogdan. Români de-ai noştri. Prieteni pe care i-am cunoscut la şcoala de voluntari din Norvegia. Curajoşii, aflaţi acum în misiune umanitară de şase luni în India, după nouă luni petrecute printre zăpezi şi cu muncă grea în Hornsjoe, locul unde am trăit şi noi timp de patru luni.
Mare bucurie le-am făcut că i-am sunat. Singuri şi departe, într-o ţară care continuă să-i uimească prin contrastul fantastic dintre mizeria, sărăcia lucie şi frumuseţea locurilor şi a sufletelor oamenilor, Bogdan şi Alexandra sunt voluntari în India şi lucrează cu copii. Cum e viaţa de voluntar acolo? „Păi nu prea uşoară“, ne zice Alexandra. „E greu, e total diferit de tot ce am trăit până acum, nu munca în sine, ci condiţiile, ţânţarii, mizeria…“ Mai mult, Alexandra s-a îmbolnăvit, la fel şi Nika, prietena noastră comună din Germania. Şi-au făcut analizele şi acum aşteaptă rezultatele. Ne-au întrebat cum ne e nouă. Le-am spus că diametral opus faţă de cum le e lor în India!
Însă toate astea nu-i fac să se gândească măcar pentru o clipă că ar alege altceva. Sau că ar regreta lunile lungi şi grele petrecute în Norvegia sau mizeria întâlnită în India. Sunt oameni cu inimi mari, mari de tot, care cred că a-i ajuta pe cei care au nevoie este un mod de viaţă.
Tare ne-am bucurat să ne auzim din nou. Şi ne-am dat întâlnire, cu dor şi nerăbdare, anul viitor, în România, când vom veni cu toţii să ne vedem dragii de acasă.
