Destinatar: Dna Oana Bârna

Dragă Oana,

Pentru că eşti coordonatoarea unei colecţii foarte reuşite de "Memorii / Jurnale", ai cu siguranţă de-a face cu lumea aspiranţilor la literatură, vreau să zic a celor respinşi mai întâi de literatură şi apoi de editură. Uneori minunea se întâmplă şi dai peste un talent neştiut - dar sunt cazuri rarisime. Alteori, dintr-un manuscris oarecare, al cine ştie cărui anonim care s-a ocupat, să spunem, de filatelie, iese un lucru de mare interes, în genere pagini pe care redactorul migăleşte atât de mult încât să pară bine scrise din capul locului şi să ajungă fără hopuri la cititor. Munca redactorului este de sacrificiu, el ajută, neştiut, cărţile să se arate în lumina cea mai favorabilă.

Dar există şi situaţii mai puţin fericite. Lumea literaţilor are nesfârşitele ei primejdii, ca să parafrazez un prozator român cu titluri pe care nu le mai uiţi. Există cazul în care, oricât interes ar prezenta o carte pentru cel care a scris-o - şi numai pentru el!- ea nu poate fi citită de nimeni altcineva, de proastă ce este. Cartea cu pricina n-are uneori nici măcar expresivitatea sau umorul involuntare care i-ar da o valoare exemplară - negativă, desigur. Posibilitatea ca aceeaşi carte să apară drept o capodoperă în ochii celui care a scris-o şi rizibilă pentru toţi ceilalţi reprezintă unul dintre misterele cuvântului. Când am lucrat, la începutul anilor '90 la o mică editură care publica "în regie proprie" (autorul îşi plătea singur opera), soseau tot felul de inşi care mă asigurau că, de pildă, volumul lor de poezii este de Premiul Nobel, ultima descoperire a geniului omenesc. Nu era un fel de a se promova, cum se spune azi, ci era convingerea lor intimă, să-i fi văzut ce pătimaş vorbeau! Iar când trebuia să le spun că nici măcar "în regie proprie" editura nu poate publica o asemenea carte geni