Un magazin din Bistriţa le oferă pescarilor viermi şi râme non-stop. Ineditul aparat funcţionează ca orice dispozitiv de acest gen, doar că în loc de sucuri, ciocolată sau snacks-uri oferă hrană pentru peşti. Afacerea cu automatul merge strună şi deşi aparatul funcţionează doar de o săptămână iar vremea nu e tocmai favorabilă pescuitului, proprietarii acestuia se declară deja mulţumiţi.
Dalia Suciu şi soţul ei, Marian au de câţiva ani un magazin de cartier dedicat în exclusivitate pescarilor şi vânătorilor. Singura problemă pe care n-au reuşit-o să o rezolve vreme îndelungată, indiferent cât de bine s-ar fi aprovizionat a fost cererea de momeală vie a pescarilor la primele ore ale dimineţii. „Mulţi pescari se duc cu noaptea-n cap la pescuit, unii chiar de la 3 dimineaţa. Când veneam la 8 să deschidem, era coadă afară, iar unii erau nemulţumiţi că nu deschidem mai repede”, spune Dalia Suciu. Soluţia a venit în timp ce priveau un automat de dulciuri: „ L-am convins pe un proprietar din Cluj să ne vândă unul nouă . A trebuit să ducem muncă de convingere pentru că omul le închiria doar, asta era politicafirmei lui”, povesteşte proprietara magazinului. Automatul a costat 10 000 de lei, la care s-au adăugat cheltuielile cu adaptarea la momeli: „ Este scump şi probabil că n-o să-l amortizăm repede, dar credem că merită efortul. În plus nu produce alte cheltuieli, nu trebuie să plăteşti chirie şi nici nu ţii un om blocat lângă el“, este de părere proprietara.
Pescarii sunt încântaţi de dispozitiv
Iuliu Pop (foto), client vechi al magazinului spune că automatul rezolvă o mare problemă a pescarilor împătimiţi: momeala proaspătă la orice oră.: „Cu doar un leu lei îşi poţi lua momeală mai ieftină, cu 10 lei îţi procuri momeală diversificată. Găseşti de toate şi sunt bine aprovizionaţi. Cu inovaţia asta toţi pescarii vor veni aici”, e