Lucian Croitoru, propus pentru funcţia de premier al României, are, în opinia analiştilor economici chestionaţi de EVZ, câteva avantaje. Sursa: Codrin Prisecaru
Experienţa acestuia de patru ani cu FMI este considerată benefică, mai ales în aceste momente când România este legată de acordul stand-by. Totodată, nominalizarea unui finanţist la şefia guvernului oferă un plus de încredere investitorilor, care în prezent lipsesc cu desăvârşire.
Analiştii economici mai consideră că Lucian Croitoru are marele atu de a fi consilierul lui Mugur Isărescu, cu care are şi o strânsă legătură. Tandemul pe care l-ar putea forma cu guvernatorul BNR este încă un semnal de încredere adresat atât FMI, cât şi mediului economic autohton.
„Cred că s-ar potrivit foarte bine. Am o singură temere. Sper să poată lua decizia de a alinia un guvern. Trebuie să conducă, trebuie să ia decizii pe care să şi le asume. Dar dacă se va menţine coaliţia actuală nu va ajunge premier”, ne-a declarat analistul financar Bogdan Baltazar. De aceeaşi părere este şi analistul economic Aurelian Dochia, care îl consideră pe Lucian Croitoru drept cel mai potrivit pentru funcţia de prim-ministru.
„Problemape care o are el în prezent este sprijinul politic. Îi va trebui diplomaţie pentru a câştiga de partea sa partidele”, ne-a declarat Dochia.
Bani de pensii doar pentru două luni, fără FMI
Fostul ministru al muncii Marian Sârbu ne-a declarat că plata salariilor şi a pensiilor este prioritatea fiecărui guvern, cu preţul reducerii fondurilor pentru investiţii. Chiar şi aşa, orice blocare a vreunei tranşe va crea dificultăţi, iar resursele pentru salarii şi pensii ar ajunge doar aproximativ două luni. „Cred că nu vor fi probleme cu plata salariilor şi a pensiilor, pentru o perioadă de timp rezonabilă, am avea bani încă vreo două luni”, a punct