Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani pentru reabilitarea Palatului Cultural „Teodor Costescu“

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 16 octombrie 2009 ·

Primăria Drobeta Turnu Severin a reuşit să semneze contractul de finanţare a reabilitării Palatului Cultural „Teodor Costescu“, în valoare de 14 milioane de euro, după cinci ani de la depunerea proiectului.

În sala de recepţie a Palatului Cultural „Teodor Costescu“ au fost ieri prezenţi, pe lângă primarul municipiului Severin, Constantin Gherghe, şi alţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, delegatul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, secretarul de stat Răzvan Murgescu, dar şi Marilena Bogheanu, directoarea Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

„De 20 de ani, Palatul Cultural, clădire emblematică atât pentru municipiu, cât şi pentru judeţ, nu a suferit nici o lucrare de reabilitare, fiind în prezent într-o stare deplorabilă. Zidul din partea de sud stă să se prăbuşească. Semnarea contractului de grant este pentru noi certitudinea că banii vor veni şi vom putea demara lucrările de reabilitare“, a declarat Constantin Gherghe, primarul municipiului.

Pentru generaţiile viitoare, şi nu numai, acest proiect înseamnă restituirea unei moşteniri bogate.

Prin acoperişul spart se infiltrează apa în încăperile bibliotecii, iar tencuiala a început să cadă atât în interior, cât şi în exterior, zidurile prezintă fisuri, iar geamurile sunt sparte sau chiar lipsesc. Abia în 2005 s-a reuşit alocarea a 800.000 de lei din bugetul local pentru racordarea obiectivului la reţeaua termică a oraşului.

„În 1965, palatul a primit o centrală termică pe combustibil lichid, însă instalaţia s-a deteriorat, iar costurile cu întreţinerea şi funcţionarea erau destul de mari. În 2004, reprezentanţii primăriei au întocmit un proiect cu finanţare PHARE pentru suma de 17,5 milioane de lei, însă proiectul a căzut. Singura posibilitate a rămas bugetul local. Personal, am un mare respect pentru acest bastion al culturii mehedinţene. Con

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB – Hermannstadt 1-1 | Puștiul Alexandru Stoian salvează un record vechi de 24 de etape

Gandul acum 20 minute
Hermannstadt a produs surpriza primei etape din Superliga și a remizat sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB. Bucureștenii nu pierduseră de 24 de runde în campionat și au fost la un pas să strice un record vechi de 8 luni.

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 6 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 9 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 10 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 12 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 13 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°