Indiferent de zi, oră sau vreme, pasionaţii de pescuit sunt prezenţi pe râul care traversează Bucureştiul
Una dintre cele mai vestite capturi pe Dâmboviţa ale pescarilor este un peşte de şapte kilograme. „Am mâncat trei zile din el”, spune bucureşteanul Bălan Florin.
Bucureştenii care adoră să arunce undiţa în râu şi să aştepte ca prada să-i tragă momeala, se duc pe malul Dâmboviţei pentru a pescui. Toţi şi-au făcut un adevărat ritual din a prinde peşte în buricul Capitalei.
„Orice pescar care se respectă are propriul ritual, indiferent de loc, precum dotările, superstiţiile, momelile secrete şi multe altele“, a explicat Gheorghe Vişan, în vârstă de 50 de ani.
Pescarii de Bucureşti vin cu multă plăcere, iar mulţi dintre ei chiar şi-au amenajat un loc, care până acum s-a dovedit a fi norocos.
„Vin de şapte ani şi mi-am amenajat locul aici. Am pus cârligul meu, linoleum. Dacă vine cineva în locul meu, îl dau la o parte“, a spus Bălan Florin, în vârstă de 40 de ani.
El se laudă cu captura lui cea mai mare şi arată tot ce a reuşit să prindă, câţiva peşti micuţi. „Un peşte de şapte kilograme. Am stat în apă la canal ca să-l prind, o tănâră mi-a făcut şi poză când a văzut ce mare e peştele. Am mâncat trei zile din captura aia“, spune Florin mândru că deţine recordul.
El spune că de multe ori nu s-a dus la muncă unde a fost chemat pentru a da la peşte pe podul de la Piaţa Unirii. „Sunt lăutar şi am refuzat să merg la ocazii pentru a pescui ceva“, a mărturisit el.
La Piaţa Unirii, captură sigură
Bucureştenii preferă să pescuiască aici, deoarece aşa sunt siguri de captura lor. „La bălţile de lângă Capitală, dai banii şi nu prinzi nimic. Aici ştiu sigur că pescuiesc ceva“, a spus Marius Vlad, în vârstă de 38 de ani.
Toţi pescarii spun că această activitate îi relaxe