Politicienii, indiferent de epocă sau culoare îşi pot permite să aibă interese pe termen scurt, cetăţenii însă nu. Ba mai mult, e firesc ca primi să fie tentaţi de cîştiguri mari de pe-o lună pe alta, astfel că celorlalţi nu le rămîne decît şansa de încerca să obţină cîştiguri mici pe permen lung. Dacă ceţăţenilor nu le convine această situaţia, atunci să se facă politicieni! Dacă însă nu vor să se intre în politică, atunci să meargă la vot şi să-şi calculeze atent mişcarea!

Pentru cei ca mine, fără pasiuni şi tentaţii politice, dar atenţi la întîmplările astea din pură curiozitate istorică şi din interes decent pe termen lung, situaţia actuală tinde să semene leit, ca o copie la indigo, cu cea din anul 1866. S-o luăm metodic, dar pentru asta ar trebui să vă scuturaţi puţin creierii de istoria aia învăţată la şcoală, cea populată de eroi buni şi morali, care şi-au dat viaţa pentru propăşirea patriei, bla-bla. O s-o spun pînă mi s-o acri gura: politica are legătură cu interesele, nu cu idealurile iar între interese şi idealuri, chiar dacă sînt legături mai mult sau mai puţin oneste şi atingeri fine, totuşi primele decid. Cine n-a depăşit stadiul acela de infantilism, aşteaptă sfinţi în politică şi e convins că {tefan era sfînt, Mihai Viteazul patriot şi unificator iar Cuza un tip care lăcrăma cînd vedea ţărani pe stradă poate să abandoneze de-acum lectura acestui text şi să-şi vadă de drum. Bon, dacă s-au cărat amatorii de manuale de istorie de clasa a IV-a, să trecem la treabă!

În noaptea de 11/23 februarie 1866, nişte băieţi cu bun simţ istoric şi săbii la brîu l-au arestat pe domnitorul Cuza şi l-au rugat frumos să abdice. El n-a făcut mofturi, a semnat şi la scurt timp i s-a permis s-o taie în Austria unde a stat pînă în 1873 cînd a murit la hotelul Europa din Heidelberd, la 53 de ani, dintr-o răceală puternică. Ulterior a fost adus în ţară şi înmor