* instruirea se desfăşoară în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, derulat de Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România în Regiunea Sud-Est * proiectul cuprinde mai multe activităţi care se adresează asistenţilor medicali şi altor categorii de personal din unităţile sanitare, dar şi managerilor
Personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean Brăila va beneficia de cursuri de formare profesională în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. Proiectul este iniţiat de Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România şi se adresează cadrelor medicale din Regiunea Sud-Est, respectiv oraşele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Vrancea şi Buzău.
Ieri, în sala de conferinţe a Spitalului Judeţean Brăila a avut loc lansarea oficială a proiectului intitulat "Formare profesională continuă pentru personalul medical", în vederea creşterii calităţii serviciilor din sistemul sanitar prin instruirea şi formarea profesională a personalului medical, managerilor şi a celorlalte categorii de personal din sistem. Pe lângă iniţiatorii proiectului, la eveniment au participat şi liderii organizaţiilor sindicale în domeniul sănătăţii din Brăila şi Galaţi, decanul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi, managerul interimar al Spitalului Judeţean Brăila şi alţi invitaţi, singurul care nu a onorat invitaţia fiind ministrul Sănătăţii, Adriean Videanu.
În cuvântul de deschidere, managerul spitalului brăilean, Rodica Sin, a apreciat iniţiativa Federaţiei "Solidaritatea Sanitară" şi i-a asigurat pe reprezentanţii organizaţiei că le va acorda tot sprijinul de care au nevoie în derularea acestui proiect.
Preşedintele federaţiei şi managerul de proiect, lector univ. dr. Viorel Rotilă, a precizat că iniţiativa derulării proiectului a pornit de la rezultatele unor studii care indica