Lipsiţi de ajutorul părintesc, majoritatea copiilor abandonaţi în orfelinate nu au şansa deplinei reuşite în viaţă. Sunt extrem de rare situaţiile în care tineri instituţionalizaţi ajung studenţi, la fel ca şi Ştefan Roman. Crescut la cămin, nu şi-a cunoscut mama decât abia în adolescenţă, la 17 ani. A dorit cu ardoare s-o cunoască pe cea care i-a dat viaţă.

„Am rugat pe cineva să afle cine este. A găsit-o şi a implorat-o să vină la mine, la orfelinat. Era foarte prezentabilă. Am simţit că e mama mea. Mi-a spus că mai am doi fraţi şi un tată vitreg, dar că nu pot să-i vizitez deoarece soţul ei nu mă acceptă ” , ne-a povestit Ştefan stăpânindu-şi admirabil emoţia.

Cu toate că l-a părăsit de la zece luni, tânărul nu-şi judecă mama, dimpotrivă: „Trebuie să fim iertători. Am suferit mult, dar, câteodată, mă gândesc şi că, până la urmă, o asemenea soartă este o dură şi folositoare lecţie de viaţă”.

Visează să ajungă în America

La cei 22 de ani pe care îi are, Ştefan ştie ce vrea de la viaţă. Pasionat de calculatoare,  este student la Informatică, în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Îşi doreşte ca, după ce va deveni inginer, să profeseze pe tărâm american : „Vreau să mă mut definitiv acolo, să-mi întemeiez o familie şi să am copii pe care să nu-i părăsesc niciodată ”.

Deşi este crescut la orfelinat, Ştefan n-a considerat niciun moment  că ar fi mai prejos de colegii săi care au familii şi nu a suportat să fie compătimit: „Pentru mine, toţi oamenii sunt egali. Nu contează că unul e ţigan, blond, sărac, slab, gras sau urât. La Centrul de Plasament, am învăţat să apreciez oamenii după calitatea lor” .

Până va ajunge să-şi împlinească „visul american”, studentul Ştefan Roman se întreţine din indemnizaţia lunară de 230 de lei pe care  o primeşte de