* cred PNL-iştii brăileni * aceştia spun că motivul pentru care Johannis nu a fost agreat de Băsescu este că sibianul nu ar fi permis fraudarea alegerilor, aşa cum intenţionează să facă Băsescu
Liberalii brăileni consideră că Traian Băsescu încearcă să facă tot posibilul pentru a-şi susţine oamenii pe funcţii, la ministere, până după alegeri, şi trece nu numai peste voinţa parlamentarilor, ci chiar şi peste cea a poporului, refuzând să îl numească pe Klaus Johannis premier.
Preşedintele PNL Brăila, Constantin Cibu, spune că, făcând alegerea pe care a făcut-o pentru funcţia de premier, Băsescu dovedeşte încă o dată ceea ce a dovedit atunci când Dan Nica a fost schimbat din funcţia de ministru al Internelor, şi anume că într-adevăr se pregăteşte o fraudare a alegerilor, fraudare care cu Klaus Johannis nu ar fi fost posibilă. "Când Dan Nica a fost demis, s-a dat semnalul că într-adevăr se pregăteşte fraudarea alegerilor. Apoi, Boc a încercat să inducă ideea că moţiunea de cenzură a fost gândită de parlamentari pentru că vroiam noi să ne protejăm interesele. S-a mers pe ideea cu pensiile speciale. În România sunt 180.000 de oameni care iau pensie specială. Dintre aceştia, doar 545 sunt parlamentari, iar ei iau sub media încasată de restul. Aşa că teoria lui nu poate fi susţinută. Guvernul nu a căzut din vina noastră, guvernul a căzut din incompetenţă. În acest moment, avem nevoie de cel puţin 10 ani să revenim la nivelul din 2008, pentru că Boc ne-a adus pe fundul găurii negre. Dacă celelalte ţări încep să îşi revină, noi încă ne afundăm", a comentat Cibu. Acesta a mai adăugat că PNL, venind cu moţiunea, a venit şi cu soluţii menite să scoată ţara din criză şi de aceea a avut atât sprijinul UDMR, cât mai ales al PSD: "PNL nu a venit cu moţiunea fără să aibă nişte soluţii. Noi dorim să diminuăm cota de impozitare de la 16% la 10%, iar TVA-ul de la 19% la 1