Autismul este o tulburare pentru care, în România mileniului trei, încă există, în unele locuri, încercări de a o trata prin exorcizare. Iniţiativa centrului „Micul Prinţ“ a pornit de la povestea lui Dudu, un copil care la vârsta de doi ani a fost diagnosticat cu autism Copii care ajung la 2-3 ani şi nu vorbesc, nu reacţionează la ce li se spune, nu se joacă la fel ca ceilalţi copii sunt duşi la diverse clinici pentru investigaţii, iar de cele mai multe ori, părinţii află diagnosticul prea târziu pentru a profita de toate şansele de recuperare. Autismul nu este o problemă de intelect, ci una de comunicare, de socializare şi este o tulburare mai răspândită decât se crede.

De la un caz, la o asociaţie  

Ana Dragu, jurnalistă şi iniţiatoarea centrului de recuperare „Micul Prinţ“ a descoperit că băieţelul ei, Dudu, este autist când acesta avea doi ani. „Eu aveam şi nişte studii individuale de psihologie şi am observat semnele tipice. A fost diagnosticat la doi ani, de către un doctor din Anglia“, povesteşte ea. Diagnosticat la timp şi ajutat să se recupereze, Dudu, care are deja cinci ani, merge la o grădiniţă normală, scrie, citeşte, desenează. Ana a alternat şedinţele de recuperare ale copilului său cu eforturile pentru înfiinţarea unei asociaţii destinate copiilor cu autism pentru ca alţi părinţi să nu mai alerge de la un doctor la altul fără a afla cu certitudine ce se întâmplă cu copilul lor.

Mame specializate în recuperare

Astfel a apărut asociaţia „Autism Europa“, cu cadrul căreia s-a înfiinţat centrul „Micul Prinţ“, denumit aşa pentru că Dudu seamănă foarte bine cu fermecătorul  personaj al lui Saint Exupery. „Pe fiecare copil îl vedem ca pe un prinţ“, susţin mămicile voluntare de la centru. La „Micul Prinţ“ vin zilnic 15 copii, cu vâsrte cuprinse între 2 şi 11 ani, care au parte de terapie individuală.