Era de aşteptat, din păcate: din moment ce în engleză există adjectivul suspicious, trebuia să apară şi riscul ca traducătorii grăbiţi şi superficiali ai tratatelor ştiinţifice sau ai comunicatelor de presă să îl echivaleze, în română, în orice situaţie, cu suspicios. Se repetă astfel scenariul calcului semantic, despre care am mai vorbit, prin care sensurilor bine fixate în limbă, ale unor cuvinte împrumutate din franceză în secolele trecute, li se adaugă sensuri noi, preluate din engleză. Adjectivul suspicios - preluat din fr. suspicieux, modelat după latinescul suspiciosus, are un sens destul de bine precizat, descris în DEX prin sinonime: "bănuitor, neîncrezător". Suspicioasă poate fi doar o persoană, mai ales când este pusă în faţa unei situaţii suspecte. Adjectivul suspect (tot un împrumut din franceză) caracterizează un lucru, o situaţie sau o persoană care "dă de bănuit" (DEX), "care trezeşte suspiciuni". Se pare că mulţi vorbitori actuali nu au timp pentru asemenea distincţii; citim, de aceea, că "oamenii legii au interogat-o pe femeie cu prudenţă, însă marţi au declarat că nu consideră decesul ca fiind suspicios" (Ziua,13.12.2007); "P.F... a fost găsit mort luni noaptea, în condiţii suspicioase, au declarat autorităţile pentru NBC" (filme.ro); "ŤNimic nu părea suspicios, potrivit rezultatelor autopsiei, tânărul a murit înecatť a spus White" (chisinau.ch/news, 7.08.2007). Toate exemplele de mai sus sunt traduceri (proaste): ale unor redactori care nu au observat că în engleză adjectivul suspicious are un prim sens perfect echivalabil cu românescul suspect. Întreaga familie lexicală - suspicious, suspicion, suspect - este alcătuită din cuvinte din franceza veche şi din latină (suspectus, suspectio, suspicere), intrate devreme în engleză şi care îşi păstrează evidenta legătură cu fondul latino-romanic.

Remodelarea după engleză a sensurilor