Sigurul motiv pentru care domnul Tă­na­se ar fi dorit să fie şi el director, chiar şi numai o lună, era corespondenţa zilnică a acestuia. Şefii de birou primeau rar de tot plicuri subţiri, cu adrese de tot felul sau pliante publicitare, dar directorului îi soseau, uneori şi de două ori pe zi, nişte colete galbene şi albastre, pe care nici secretara nu îndrăznea să le desfacă. Dacă directorul pleca la un congres sau era chemat de patroni la Bucureşti, secretara îi încuia corespondenţa în dulapul în care ţinea cafeaua, pantofii ei de oraş şi sticle­le de whisky pentru trataţii.

O singură dată, domnul Tănase a fost de faţă când secretara l-a întâmpinat pe director vădit emoţionată, zicându-i că a înnebunit poşta. Iar directorul, în loc să se bucure la vederea dulapului care gemea de scrisori şi colete albastre şi galbene, a dat din mână a lehamite şi i-a cerut să i le aducă în birou, dar nu ime­diat, ci mai târziu. Să primeşti atâta co­respondenţă şi să nu fii curios ce conţine, iată un lucru pe care obscurul şef de birou Tănase nu putea să-l înţeleagă.

Într-o vineri, secretara l-a întrebat pe domnul Tănase dacă n-ar vrea să facă două zile de gardă în biroul ei, fiindcă Mariana de la personal, care o înlocuia sâmbăta şi duminica, era plecată la ţară, iar doamna Ionescu de la contabilitate, cu care făcea schimb Mariana, nu se simţea prea bine. Sunt zile plătite dublu, a zis secretara şi, în plus, domnul director o să aprecieze sacrificiul. Nu-i nici un sacrificiu, s-a grăbit să răspundă domnul Tăn­a­se. O să am şi eu două zile cu adevărat li­bere. Cam sună telefoanele, a zis secretara cu un aer vinovat, iar câteodată poşta soseşte şi sâmbăta.

Sâmbătă, toată ziua, domnul Tănase a stat ca pe ace aşteptând să vină noaptea. După ce paznicul trustului şi-a terminat rondul şi i-a urat somn uşor, domnul Tă­na­se a intrat cu inima în gât în birou