Florin Vlad, suspectul numărul unu în cazul deraierii trenului de la Cârcea susţine că a primit ameninţări cu moartea, fiind privit de toată lumea ca un criminal. Acesta a poveste în exclusivitate pentru Adevărul cum i s-a schimbat viaţa de când este pus sub urmărire penală. Doljeanul de 53 de ani susţine că a fost ameninţat cu moartea de mai multe persoane.
„Păi dacă au zis că o să mă omoare, că o să mă împuşte. Mă urmăreşte cineva, m-au ameninţat. Vă daţi seama că dacă murea cineva acolo eu eram văzut ca un criminal. Eu dacă eram vinovat credeţi că mai mergem pe la redacţii să spun ce s-a întâmplat? Eu nu sunt vinovat, sunt om cu credinţă în Dumnezeu. Mi-a murit mamă şi tată la 45 de ani“ , a declarat Florin Vlad.
Acesta spune că s-a internat la spital, în Bucureşti, fără să ştie că este căutat de Poliţie.
Fostul ceferist susţine în continuare că este nevinovat, că nu el este "monstrul" care ar fi pus viaţa în pericol a sute de călători care se aflau în trenul 1962, care se deplasa pe ruta Timişoara-Bucureşti.
Acceleratul 1692 care circula pe ruta Timişoara - Bucureşti a deraiat pe 21 septembrie, în jurul orei 2.30, în dreptul localităţii Cârcea, la 10 kilometri de Craiova. Peste 300 de persoane au fost în pericol de moartea din cauza unor şuruburie desfăcute.
Mai citeşte:
Craiova: EXCLUSIV: Principalul suspect în cazul deraierii trenului mănâncă din tomberoane