Anamaria Beligan (n. 15 noiembrie 1958, la Bucureşti) este stabilită de 27 de ani în Australia. A debutat editorial cu volumul de proză scurtă, Încă un minut cu Monica Vitti (Polirom 1998), care a apărut şi în varianta engleză, A Few More Minutes with Monica Vitti (2002; ediţia a II-a, 2006) şi care a fost bine primit nu numai în România, ci şi în Australia, fiind una din cele trei cărţi de proză scurtă nominalizate pentru un premiu australian. La aceeaşi editură din Iaşi va publica romanul Scrisori către Monalisa (1999), care a fost în topul de vânzări mai multe luni. Ultimele două cărţi (Dragostea e un Trabant, 2003, şi mamabena.com, 2005) au apărut la Editura Curtea Veche, din Bucureşti, al doilea titlu fiind un roman despre emigranţii români, acţiunea petrecându-se deopotrivă în România şi în Australia. În această toamnă va publica, la Editura Limes din Cluj-Napoca, romanul Windermere: Love at Second Sight (Windermere: iubire la a doua vedere). (Ilie Rad)
*
- Dragă Anamaria, a fost o mare bucurie pentru mine că te-am putut întâlni aici, la Melbourne. Ştiu că ai venit în Australia în 1982. Ce te-a determinat să pleci din ţară? Aveai o poziţie socială bună, am înţeles că ai putut călători în Europa şi în acei ani, "privilegiu" care celor mai mulţi români le era interzis. Emigrarea ta îmi aminteşte de plecarea lui Petru Dumitriu şi Petru Popescu, fugiţi din ţară în plină glorie literară. Să fi fost la mijloc chestiunea libertăţii de expresie, vitală pentru un creator?
- Faptul că puteam ieşi din ţară era considerat - într-adevăr - un privilegiu, ca şi cel de a mânca brânză sau de a vedea un film care nu se dădea pe piaţă. Într-o ţară normală şi civilizată, acestea sunt drepturi banale, de care se bucură oricine. Numai un handicapat se poate bucura de asemenea aşa-zise privilegii, care colegilor şi prietenilor le sunt inte
