Director adjunct la Liceul I.H.Rădulescu, metodist al Inspectoratului Şcolar şi formator naţional, profesorul de informatică a înfiinţat asociaţia „New Projects”, prin care încearcă să ofere elevilor o şansă. Vine dintr-o familie de profesori, atât părinţii cât şi bunicii lui Radu fiind cadre didactice. El nu a vrut să ajungă profesor, vroia să se facă fizician. În 1989, după terminarea facultăţii de fizică este repartizat în comuna Cizer din judeţul Sălaj.
„La 1 septembrie am fost repartizat la o şcoală de zece clase. Am ajuns la şcoală pe 8 septembrie după un drum cu trenul de 17 ore însă acolo nu mă aştepta nimeni. Erau cu toţii la Zalău la consfătuiri”, povesteşte profesorul. „Am dormit prima noapte într-o cameră de protocol a primăriei, toţi beţivanii erau acolo, era ca în Twin Peaks, la marginea pădurii, nu se închidea uşa, de groază”, zâmbeşte Radu.
„Când m-am trezit era frumos, m-am bărbierit în apa de la pârâu şi apoi am mers în sat şi mi-am luat o gazdă lângă şcoală”, adaugă profesorul.
La prima inspecţie la clasă, inspectoarea de fizică i-a dat o lecţie pe care şi-o aminteşte până în ziua de azi. „A făcut o lecţie incredibilă, dinamică, a ştiut să îi activeze pe elevi deşi nu îi cunoştea, era pentru prima dată când îi întâlnea. Am înţeles atunci arta de a fi un cadru didactic extraordinar”, spune profesorul. „Nu am stat mult, după Revoluţie am cerut să vin înapoi acasă după câteva episoade neplăcute cu ajutoarele primite de la străini. Erau nişte scene dezgustătoare, toţi se băteau pe ajutoarele venite din partea unei comune belgiene”, adaugă acesta.
În 1998 s-a îndrăgostit de informatică
Niciodată nu s-a gândit că ar preda informatică. A făcut-o din plăcere şi mai ales pentru că s-a îndrăgostit de soţia sa, profesoară de informatică. „Ea a venit la noi la liceu, la I.H. Rădulescu, în