* printre marcatoarele tricolorelor s-a numărat şi Ada Moldovan, cu trei reuşite
Naţionala feminină de handbal a României, cu brăileanca Ada Moldovan printre marcatoare, a învins la Sighişoara reprezentativa Portugaliei, cu scorul de 37-23 (19-8), în primul meci din preliminariile Campionatului European din 2010.
Pentru că diferenţa de scor a fost net favorabilă tricolorelor, antrenorul Radu Voina a dat credit tuturor jucătoarelor trecute pe raportul de arbitraj şi, cu excepţia portarilor, toate handabilstele au marcat, printre ele numărându-se şi reprezentanta echipei HC Dunărea, Ada Moldovan care şi-a trecut în cont 3 goluri.
Golurile României au fost înscrise de Vărzaru 6, Manea 5, Maier 4, Amariei 4, Stanca 3, Lecuşanu 3, Moldovan 3, Puşcaşu 2, Vădineanu 2, Neagu 2, Elisei-Ardean 2, Tivadar 1.
Reprezentativa României va juca următorul meci din cadrul Grupei I preliminare, sâmbătă, la Zurich, cu Elveţia. Celelalte partide din această grupă din care mai face parte şi naţionala Ucrainei, vor avea loc în 2010, începînd cu data de 31 martie.
Primele două clasate din grupă se califică la turneul final al Campionatului European din 2010 care va fi organizat de Danemarca şi Norvegia. * printre marcatoarele tricolorelor s-a numărat şi Ada Moldovan, cu trei reuşite
Naţionala feminină de handbal a României, cu brăileanca Ada Moldovan printre marcatoare, a învins la Sighişoara reprezentativa Portugaliei, cu scorul de 37-23 (19-8), în primul meci din preliminariile Campionatului European din 2010.
Pentru că diferenţa de scor a fost net favorabilă tricolorelor, antrenorul Radu Voina a dat credit tuturor jucătoarelor trecute pe raportul de arbitraj şi, cu excepţia portarilor, toate handabilstele au marcat, printre ele numărându-se şi reprezentanta echipei HC Dunărea, Ada Moldovan care şi-a trecut în co