Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: 800 de familii din Alba au rămas fără gaze naturale acumulând datorii de 5 milioane de lei – revista presei locale

Publicat in Adevarul, vineri 16 octombrie 2009 ·

Ziarele de astăzi scriu despre persoanele care au rămas în prag de iarnă fără căldurădin cauza restanţelor accumulate, despre campania de vaccinare gratuită împotriva gripei de sezon şi despre spaţiile verzi ce vor fi amenajate în oraş. 800 de familii din Alba au rămas fără gaze naturale acumulând datorii de 5 milioane de lei

În prag de iarnă, mai precis la sfârşitul lunii septembrie, aproximativ 800 de familii din judeţul Alba nu aveau cu ce se încălzi după ce au fost debranşate de la reţeaua de gaze naturale ca urmare a restanţelor la plata facturilor însumând datorii de peste 5 milioane de lei.

Potrivit E.ON Gaz, numărul restanţierilor a crescut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. "Majoritatea clienţilor E.ON Gaz România din judeţul Alba sunt buni platnici. Cu toate acestea există şi clienţi care nu şi-au onorat la timp obligaţiile contractuale privind plata contravalorii gazelor naturale consumate", se arată într-un comunicat de presă remis de Departamentul Relaţii Publice şi Comunicare din cadrul E.ON Gaz Târgu-Mureş. Albaiulienii au cele mai mari datorii, creanţele înregistrate în municipiul Alba Iulia reprezentând aproximativ 55% din valoarea totală a creanţelor înregistrate în judeţul Alba. Unirea

Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei de sezon

Imunizarea gratuită împotriva gripei de sezon, coordonată de Ministerul Sănătăţii, se va desfăşura în perioada 15 octombrie – 1 decembrie 2009. Campania se va derula înaintea campaniei de vaccinare împotriva virusului A/H1N1 şi va viza reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon.

Comitetul de coordonare al Ministerului Sănătăţii a stabilit ca cele două campanii de vaccinare, cea sezonieră şi cea împotriva virusului gripal A/H1N1, să fie corelate. În acest fel, anul acesta, vor putea fi imunizate diferenţiat, în funcţie de gradul de risc, t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 4 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 2 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 8 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 11 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°