William Totok istorisea că, in 1986, Securitatea le-a zis scriitorilor şvabi bănăţeni, lui Richard Wagner, Hertei Müller, lui Rolf Bossert şi altora, că ar fi mai bine să emigreze in Germania, decât să mai stea pe meleagurile ţării lor de baştină.

Ceauşescu a adoptat ceea ce Komintern-ul făcuse de prin anii şaptezeci, şi anume să considere că un scriitor dizident este mai bine să fie dat afară din ţară, unde putea face prozeliţi şi scrie literatură impotriva regimului. In concluzie un astfel de ins prezenta un pericol mai mare pentru societatea socialistă multilateral dezvoltată, decât dacă era azvârlit afară din Romania. Ducă-se cu ai lui, care tot emigrează de ani de zile in Germania. Şi statul român mai şi incasează un ban pe ei. Profitabil, pragmatic. Ceauşescu ştie să facă afaceri. In Germania, o să-şi zică dizidentul şvab povestea o vreme, după care interesul media scade, poate şi lui ii e frică să vorbească pentru a nu face rău rudelor, care şi ele pot fi date afară din slujbe, dacă se-ngroaşă gluma.

Aşa că Securitatea a izgonit-o la propriu pe Herta Müller din ţară. După ce o dăduse afară in 1979 din slujbă, a dezrădăcinat-o definitiv, in 1987. Ce să-i faci, dacă munca de lămurire cu ea n-a dat roade, cum se intâmplase cu alţii, care s-au dat pe brazdă? Ce să-i faci - Hertei, desi din neam de ţărani, nu-i plăcea agricultura. Aşa că şi-a trădat tradiţia. Mai bine-zis, datul pe brazdă.

Exilul n-a fost, aşadar, voit, cum ar putea credea mulţi. Pe atunci, Herta avea un sprijin in iubirea pentru soţul ei, scriitorul Richard Wagner, ceea ce o făcea să supravieţuiască. Să nu se scufunde in mocirla de zi cu zi. Cu atât mai mult cu cât scriitoarea bănăţeană nu-i optimistă din fire. Nici viaţa n-a invăţat-o să fie altfel. A văzut atmosfera de promiscuitate din satul ei, Nitchidorf, nu departe de Timişoara, unde copiii adesea se năşteau d