Noua sală de dans se află lângă Complexul Comercial Shopping City Suceava, acolo unde a funcţionat Alessia Kids.
Binecunoscutul club Boom Dance va funcţiona începând de luni, 19 octombrie, într-o nouă locaţie, mult mai potrivită pentru învăţarea tainelor dansului. Taxa lunară care se achită pentru a păstra calitatea de membru al clubului este de 80 de lei, iar limitele de vârstă merg de la 6 până la 60 de ani.
„Oricine poate să înveţe să danseze, iar vârsta nu este un impediment în acest demers“, a spus Mihai Siminiuc, unul dintre cei doi coregrafi care predau dans sportiv, modern şi de societate. De şase ani, acest club reprezintă o alternativă binevenită pentru copii care obişnuiau să petreacă prea mult timp în faţa televizorului sau a computerului.
Şi cei mici pot ajunge mari dansatori
Coregrafii Sergiu Tihon şi Mihai Siminiuc răspund însă şi la solicitările adulţilor care doresc să se împrietenească cu ringul de dans. „Cam 20% din membrii clubului Boom Dance sunt adulţi, dar asta se datorează şi faptului că până acum ne-am desfăşurat activitatea la Şcoala 3“, a spus coregraful Sergiu Tihon.
Părinţii care au ales ca odraslele lor să îşi petreacă orelor din timpul liber la o sală de dans sportiv au avut surprize plăcute când au observat că au copii talentaţi care pot face performanţă, aşa cum sunt fraţii Andrei şi Vlad Palamariu, care au câştigat concursuri naţionale de dans.