Purtat pe valul scandalului pe care l-a stârnit la festivalul de film de la Veneţia în acest an, Francesca lui Bobby Păunescu este un film cuminte, după reţetă, care punctează însă foarte bine o temă socială aflată până nu demult în centrul dezbaterilor în Peninsulă, şi anume problema imigranţilor români/romi. Câteva crime spectaculos mediatizate au creat imaginea unui român al cavernelor, fioros, primitiv-lombrosian, violator şi ucigaş în serie. Întâlnirea cu acest specimen în locuri lăturalnice poate fi fatală, iar miliţiile cetăţeneşti organizate ad hoc revendicau o stare de necesitate şi o psihoză generalizată întreţinută convenabil în perioada campaniei electorale. Cazul Mailat, ucigaşul Giovannei Reggiani, speculat în presă a condus la decizia că românul nu poate fi decât un colecţionar de atavisme, o maimuţă insuficient dezvoltată, un monstru ieşit din noaptea timpului cu pânza de păianjen pe faţă. Aceasta nu reprezintă decât o faţetă a medaliei prejudecăţilor, a contenciosului intentat unui popor întreg pentru faptele comise de câţiva dintre membrii săi, cealaltă faţetă devine una dintre temele filmului lui Păunescu. Francesca (Monica Bârlădeanu) se pregăteşte să plece în Italia pentru o slujbă care stă sub semnul incertitudinii, cel care mediază afacerea nu garantează în niciun fel securitatea persoanei într-o ţară încărcată de ură faţă de români, iar fata riscă să ajungă într-una din reţelele de trafic de carne vie. Prejudecăţile românilor sunt expuse atât de tatăl fetei Ion (Teodor Corban) cât şi de bunicul acesteia. Prejudecata formulează opinii pauşale, oamenii sunt luaţi la pachet şi trataţi conform etichetei lipite de acesta. Ca şi imaginea mediatică deosebit de proastă a românilor în Italia, şi aceea forjată în creuzetul anxietăţilor, dezinformării şi frustrării românilor este una mosntruoasă; italienii apar ca extremişti, curvari, mafioţi, trafi