Iulian Apostol a ajuns greu sus, cu răutatea rece a profesionistului

Acum e un nume. Răzvan Lucescu începe naţionala cu el, jurnalele de sport îl arată tot mai des, pirpiriu şi încordat ca o lamă de oţel. Cînd vorbeşte, descoperi vocea sigură a unui om care citeşte şi exprimă. Pe teren zîmbeşte rar, pentru că fotbalul e o meserie cu care nu se glumeşte. Iulian Apostol nu se exteriorizează pentru că la el tot ce e important se petrece înăuntru. Acolo arde ceva, mocnit şi durabil, o flacără care l-a transformat pe puştiul “genial, dar firav”, în omul de încredere al lui Răzvan.

Juniorul Apostol a urcat greu, pentru că la şaizeci şi ceva de kilograme, cu fizic de jocheu, nu ai şanse decît eventual să fii rezerva lui Florin Cernat. Şi atunci, trebuie să accepţi pelerinajul prin Liga a 2-a, la Plopeni sau Buzău, mereu în alertă să nu te rupă în două malacii ăia de fundaşi. L-au ajutat însă tehnica excepţională şi răutatea ca reflex de apărare. Apostol a ajuns greu acolo sus fără să fie un tip cool, fără zîmbetul cuceritor al lui Mutu. A fost însă “mic şi al dracu’”, după părerea lui Petre Grigoraş, care îl mai bagă şi fundaş dreapta, ca să aibă Boştină cu cine să se distreze.

În timp, Apostol a căpătat răutatea rece a profesionistului care nu pare să dea doi bani pe părerea celor din jur şi nu simte nevoia să fie un personaj popular, dovadă că în iunie nu i-a venit nici un coechipier la nuntă. Poate că unii îl consideră ciudat şi fiţos pentru că în cantonamente citeşte în loc să joace rummy, pentru că în concedii vizitează muzeele din Paris şi Londra în loc să zacă la all inclusive prin vreun paradis turcesc şi să facă valuri prin tabloide. E într-adevăr ciudată alegerea asta cînd barurile şi paraşutele au program nonstop pentru prinţi sau briliante. Dar Apostol are alte idei despre viaţă în general şi despre pregătire în particular. El e jucătorul rom