Motto: Sunt om şi nimic
din ce e omenesc nu mi-e străin
Tragedii de familie
într-o bună dimineaţă m-a trezit Hieronimus Bosch
din somn
şi mi-a poruncit scurt du-te la ei coboară între ei
în infernul din subsolurile Centrului Mondial de Oncologie
în bunkerele pavate cu piatră cu uşi grele de plumb
ca nişte adăposturi antiatomice
intră în sălile cu acceleratoare liniare şi cobaltroane
stranii
du-te la scintigrafie şi în blocurile operatorii
în labirinturile saloanelor ca nişte vestigii subacvatice
traversate doar de vietăţi marine în halate verzi
împingând brancarde pe rotile cu femei şi copii tunşi
chilug
cu tatuajele acelea stranii pe tâmple sau frunte
vorbeşte cu cei ce aşteaptă la uşa simulatorului
până vei înţelege că a trebuit să te îmbolnăveşti şi tu
de cancer
din solidaritate cu tragediile oamenilor
uitaţi în toate spitalele lumii
pe care nu le-a mai cântat nimeni în poeme
din timpurile perverse când adolescentul Rimbaud
ne-a învăţat să ne dereglăm toate simţurile
Poemul organic
la radiografie şi hemografie
la ecografie şi scintigrafie
la irigografie şi tomografie
cum în vremuri străvechi la tipografie şi zincografie
peste tot sunt biografi inspiraţi care văd şi scriu
zi şi noapte scriu anatomografii fără întrerupere
şi nu-şi mai văd capul de atâta scris
cu conştiinţa vie că marile evenimente istorice
îşi mută sângeroasele câmpuri de bătălie
între duşmanii dinăuntru ai omului
şi orice măreţie se anatomizează
orice înfrângere şi victorie se anatomizează
se uită în bioluminiscenţa celulelor şi organelor tale
ca la nişte vietăţi abisale surprinse
de filmările spectaculoase de la Nat
