Circul acvatic Bellucci a ajuns pentru prima oară în oraşul nostru. În acest weekend târgoviştenii pot merge la circ. Astăzi reprezentaţiile încep la ora 17.00 iar sâmbătă şi duminică încep la ora 16.00. Târgoviştenii au parte în acest sfârşit de săptămână de spectacolele circului acvatic Bellucci din Italia. Circul italian este la prima prezenţă în oraşul nostru şi oferă câte două reprezentaţii zilnic. Astăzi spectacolele sunt programate la orele 17.00 şi 19.15 iar sâmbătă şi duminică la orele 16.00 şi 18.30.
Copiii sunt cei mai entuziasmaţi
Circul acvatic a stârnit curiozitatea celor mici care au trecut prin faţa cortului circului împreună cu părinţii sau bunicii sau în drum spre şcoală, pentru a trage cu ochiul să vadă care sunt animalele ce vor intra diseară în arenă. „Abia aştept să mă ducă bunica mea la circ diseară. Aseară numai la asta m-am gândit după ce mi-a promis că mergem”, spune Andrei Popa, un micuţ de 8 ani care se pregăteşte deja să vadă spectacolul de circ.
Animale acvatice în premieră
Sub cupola circului vor fi prezente, la fiecare spectacol, foci, pinguini, rechini şi peşti piranha. „Am văzut afişul şi am rămas cu gura căscată. Nu am văzut aşa ceva în 60 de ani de viaţă şi sigur o să vin la unul dintre spectacole să nu mor curioasă”, spune Maricica Stoica, o pensionară din Târgovişte.
Rechinii, atracţia spectacolului
Conform organizatorilor italieni, numărul de maximă atracţie este cel în care apar rechinii. Un alt număr de interes pentru spectatori este şi cel în care îşi face apariţia hipopotamul pitic dar există şi dresură de acvile, clovni, contorsionişti şi multe alte surprize.
Până acum sute de târgovişteni au venit la spectacol şi, dacă obiceiul se va păstra până la sfârşitul săptămânii, organizatorii ar putea aduce şi anul viitor atracţ