Pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă din acest an au început, timid, să se vândă şi în Alba. Preţurile se menţin în cea mai mare parte similare cu cele din vacaţa de iarnă 2008, dar există pachete mai ieftine cu până la 15 la sută.
Albaiulienii aleg să îşi petreacă sărbătorile în funcţie de bugetul pe care şi-l permit. Destinaţiile interne nu rămân fără turişti nici anul acesta, chiar dacă preţurile sunt, de multe ori, mai mari decât la pachetele externe.
Vacanţă în Poiana Braşov şi la Arieşeni
Braşovul reprezintă principalul punct de atracţie pentru turişti în ţară, în timp ce în judeţ destinaţia preferată este staţiunea Arieşeni. „În ţară la Poiana Braşov preţurile pentru perioada sărbătorilor încep de la 250 euro şi ajung până la 600 euro la hoteluri de trei sau patru stele“, a explicat Ana Maria Roman, reprezentantul unui agenţii de turism din Alba Iulia.
Albaiulienii care se hotărăsc să îşi petreacă sărbătorile de iarnă la Arieşeni, vor scoate din buzunar de la 550 lei pentru un sejur de 4 zile. Preţurile pot ajunge până la 1.000 de lei în funcţie de perioada dorită şi serviciile solicitate. Pentru serviciile „all inclusive“ preţurile pot ajunge până la 2.000 lei. O vilă cu 5 camere poate fi închiriată în această staţiune cu 1.500-2.000 euro.
Sărbători în Austria şi Turcia
Austria rămâne în topul preferinţelor albaiulienilor. „Cei care vor să schieze merg în Austria, Slovacia, Italia şi chiar Bulgaria“, a afirmat Ana Maria Roman. S-au cumpărat deja cumpărat pachete turistice în zona Zell am See, una dintre cele mai cunoscute staţiuni din Austria. Tariful pachetului este de 600 euro şi include cazare de 7 nopţi în regim de demipensiune cu cina de Revelion.
La polul opus, mai ieftine, sunt pachetele pentru grupuri. „Albaiulienii optează şi pentru vacanţe de gr