1.800 de persoane aşteaptă un răspuns favorabil de la Casa Asigurărilor de Sănătate
Dezamăgiţi de indolenţa statului, mulţi apelează la ajutorul fundaţiilor umanitare, care răspund mult mai prompt solicitărilor.
Nemţenii năpăstuiţi de soartă care aşteaptă o proteză medicală gratuită de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) au şanse tot mai puţine de a o obţine până la sfârşitul anului. În bugetul instituţiei nu mai sunt fonduri destinate dispozitivelor medicale şi de protezare.
În acest an, 4.535 de nemţeni au solicitat ajutorul Casei pentru decontul diferitelor proteze, din care 1.800 mai aşteaptă şi acum banii. Ca să rezolve aceste cereri, conducerea CAS are nevoie de 6 milioane de lei. Pe lista de aşteptare a Casei de Asigurări de Sănătate există nemţeni cu probleme locomotorii grave care aşteaptă un răspuns favorabil încă de acum trei luni.
„Am întocmit dosarele cât de repede şi le-am trimis la Bucureşti. Avizul de decont vine de la o comisie naţională, pe care nu o putem influenţa“, declară Valerică Frăţilă, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ. Situaţia economică de anul acesta îngroapă speranţele celor care aşteaptă un ajutor financiar de la stat pentru a-şi achiziţiona protezele. Cele mai solicitate sunt protezele auditive şi ortezele. „Anul trecut era mai bine pentru că erau bani. Anul acesta, mulţi dintre cei trecuţi pe listele de aşteptare ar putea să nu primească răpuns“, a adăugat Valerică Frăţilă.
Singura speranţă, fundaţiile umanitare
În municipiul Piatra Neamţ există numai două centre care furnizează proteze peroanelor cu diverse dizabilităţi. Nici aici lucrurile nu stau pe roze. „Noi avem contract cu Casa de Asigurări, de unde ne vine şi decontul pentru produsele distribuite. Există facturi neonorate de două luni, dar ştim că nu avem de unde primi“, a declarat reprezentatul unui centru de protezare. Ne