Informaţii date publicităţii de cotidianul britanic „The Times“, referitoare la militarii italieni prezenţi pe teatrul de luptă din Afganistan, au provocat o adevărată furtună ieri în Italia şi în Franţa, precum şi reacţii prompte din partea Alianţei Nord-Atlantice. „The Times“ afirmă că serviciile secrete italiene ar fi oferit zeci de mii de dolari comandanţilor talibani şi liderilor locali pentru a menţine pacea şi liniştea în regiunea Sarubi (aflată la 65km est de Kabul), pe care militarii italieni o aveau în responsabilitate, înainte de a fi înlocuiţi de francezi în vara lui 2008.
Mai mult, publicaţia britanică susţine că, din cauza acestei practici, 10 soldaţi francezi au fost omorâţi într-o ambuscadă pentru că nu au evaluat corect nivelul de risc al misiunii lor, deoarece italienii nu i-au avertizat că talibanii erau plătiţi pentru a menţine regiunea „liniştită“.
Francezii erau desfăşuraţi doar de o lună când, în august 2008, 10 dintre ei au fost ucişi şi 21 răniţi într-una dintre cele mai sângeroase ambuscade puse la cale de insurgenţii afgani.
„The Times“ mai susţine că responsabilii militari occidentali erau la curent cu aceste plăţi clandestine, însă trupele franceze nou venite nu fuseseră informate.
Aceasta ar explica de ce militarii francezi au fost relativ slab echipaţi când au fost atacaţi de circa 170 de insurgenţi bine înarmaţi. Reacţiile de la Roma, dar şi de la Paris şi din partea NATO, nu au întârziat să apară.
Guvernul actual de la Roma şi nici cele anterioare nu au autorizat vreodată nicio formă de plată de bani către membrii insurgenţei talibane din Afganistan, se afirmă într-un comunicat oficial al Executivului italian, dat publicităţii ieri.
Documentul mai arată că, în prima jumătate a anului 2008, trupele italiene staţionate în Afganistan au suferit numeroase