Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Coşul crizei la piteşteni

Publicat in Adevarul, vineri 16 octombrie 2009 ·

Pâinea, ouăle şi cartofii sunt principalele produse din meniul piteştenilor.Piteştenii se limitează acum doar la stricul necesar când merg la cumpărături, dar nu se zgârcesc când vine vorba de viciul propriu.

Piteştenii au renunţat să mai arunce banii pe produse alimentare care nu sunt de bază şi pun în coşul de cumpărături, cu precădere, pâine, ouă şi cartofi. „Nu-mi mai permit să dau bani pe alimente ca altădată. Intru în magazin şi împreună cu soţul ne uităm mai întâi în buzunare. De obicei, luăm pâine, câteva ouă şi unul sau două kilograme de cartofi. Carnea, fructele şi lactatele sunt prea scumpe aşa că le cumpăr rar“, a spus Victoriţa (48 de ani), care are de crescut trei copii.

„Merg pe jos 4 kilometri pentru a face ecomonii”

Pentru a face economii, pensionarii din Piteşti sunt dispuşi să meargă pe jos câţiva kilometri.

„Sunt pensionar şi am timp să caut ce e mai ieftin. Plec dis-de-dimineaţă din casă şi merg pe jos cam patru kilomentri până la locul unde fac cumpărături mai ieftine. Pe Depozitelor, spre exemplu, cumpăr oul cu 35 de bani, pe când de la magazinele din cartierul meu l-aş lua cu 45 de bani. Cartofii, la fel: din cartier îi cumperi cu 1,2 lei kilogramul, iar din en-gros cu 80 de bani“, a spus Ion Vişinescu în vârstă de 62 de ani.

Masa îmbelşugată a devenit, aşadar, un moment de sărbătoare în famiilor celor cu venituri modeste.

„La friptură ne gândim doar sâmbătă sau duminica. Cumpăr un bax de pulpe şi îmi ajunge aproape toată luna. Pulpele, deşi ar merge mai mult de friptură, le folosesc şi la ciorbă sau la tocăniţă pentru că am o familie numeroasă“, a povestit Maria, o casnică în vârstă de 53 de ani.

Piteştenii nu se zgârcesc la ţigări

Comercianţii de cartier spun că vânzările au scăzut la jumătate. „Faţă de anul trecut, vânzările ne-au scăzut cu aproape 50% iar oamenii se limitea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova şi va fi primită de Maia Sandu, în timp ce primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

News.ro acum 8 ore
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de presă, ministrul român de externe urmând să fie primit

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°