Sfîrşitul actualelor preliminarii a transformat "naţionala" într-un grup debusolat, impasibil şi rupt în bisericuţe: Mutu a reuşit să enerveze deopotrivă antrenori şi colegi
Finalul calificărilor pentru Mondiale găseşte o echipă naţională scindată, bulversată, lipsită de identitate. Istorioare din interiorul grupului creionează figura unei reprezentative debusolate nu doar de umilinţa ciudată de la Belgrad, ci şi de atitudinea superioară, deranjantă, a lui Mutu faţă de toată suflarea de la lot.
Cazul 1. Căpitanul iritat de Mutu
În ciuda unei amiciţii aparente, între Chivu şi Mutu s-a căscat o prăpastie. Căpitanul e dezgustat de detaşarea "Briliantului" faţă de interesele "naţionalei" şi, după 0-5 cu Serbia, era gata să răbufnească în public, inclusiv împotriva decarului. Ştie multe, dar raţiunea îl îndeamnă să tacă mîlc! Pe toate fronturile!
L-au reţinut fraţii Becali, care-l impresariază acum şi pe Mutu. Interesul principal e ca Adrian să fie vîndut în această iarnă de la Fiorentina, iar Chivu evită să calce pe imaginea unui jucător numai bun de transferat pe cîteva milioane de euro. Cu comisioanele de rigoare!
Cazul 2. Rădoi şi Chivu impasibili
La primele meciuri din mandatul lui Lucescu jr., Rădoi şi Chivu s-au implicat zi de zi în menţinerea tonusului grupului. Nu era însă omul de la Fiorentina!
Acţiunea Serbia i-a înmuiat pe cei doi şi din cauza aceloraşi aroganţe "marca Mutu". Au devenit impasibili şi cu comportamente comune, lucru sesizat inclusiv de selecţioner.
Cazul 3. Raţ sătul să fie luat la mişto
Fundaşul stînga de la Şahtior e una dintre ţintele predilecte de luat peste picior din partea lui Mutu. E însă un tip care duce la tăvăleală, dar nu gustă la infinit miştourile şi se consumă teribil din cauza unor răutăţi aruncate spre el.
"La Mogoşoaia şi la Belgra