Iar lecţii? Ce să mai învăţăm, Sfîntă Parascheva?
Prăpădita victorie asupa amatorilor din Feroe nu poate atenua cu nimic cumplitul 0-5 de la Belgrad care, în ochii pixului meu, are două adevăruri copleşitoare: scorul nu e deloc exagerat, iar echipa nu poate invoca nici o clipă vreun ghinion în apărare şi în atac. Trebuie să ai geniul stilistic al limbii franceze ca să scrii, ca în L’Equipe, că “România a fost prea tandră” în faţa Serbiei. Tandră? Cum adică tandră? În orice dicţionar român, tandru (venit desigur din franceză) înseamnă delicat, blînd, chiar duios… Cred că L’Equipe a fost prea tandră cu noi. Nimeni dintre noi, cronicarii ăştia care cică am fi nenorocit fotbalul românesc, nu ar fi pus pe hîrtie acest adjectiv. Mai degrabă mi-au trecut prin minte duritatea aceea germană, după un 1-5 al lor cu Anglia: “Sînteţi idioţii Europei!” Era prea dur - n-o semnez… “O seară tîmpită”, vorba lui Răzvan Lucescu, mi se pare totuşi mulţumitoare, oricum incomparabilă cu ideea tatălui său, să ne plîngem la UEFA de arbitraj. După aceea au apărut dulcegăriile, iresponsabilii, ipocriziile, învăţămintele (ce să mai învăţăm, Sfîntă Parascheva, că din toate eşecurile am învăţat sistematic?), lecţia sîrbă de demnitate şi de naţionalism, legea lui Murphy: “Ce începe prost se termină şi mai prost”, Mutu şi iar Mutu… S-au numit pe româneşte mai toate diversiuni de la ceea ce nu poate fi privit drept în ochi.
Azi dimineaţă, după ce s-a tras linie în toate grupele, mai pot oferi una, şi încă rezonabilă. Nu s-au calificat - ca şi noi? - naţiuni întru totul serioase în fotbal: Suedia, Cehia, Turcia, Croaţia, chiar Bulgaria… Păi, vezi? Păi, văd: absolut nici una nu a primit 18 goluri în cele 10 meciuri ale grupelor respective. O singură victorie acasă şi 18 goluri în condiţiile în care atît Piţurcă cît şi Răzvan (de nedespărţit pentru mine) sînt antrenori obsedaţi de defens
