Gheorghe Drăgan locuieşte în Baia Mare de aproape 30 de ani, însă el a rămas fidel cântului gojean, cel care l-a lansat pe piaţă.
Gheroghe Drăgan este unul dintre numele grele ale folcorului românesc. Provine dintr-o familie cu tradiţie muzicală. „Am călcat pe urmele mamei mele. Cu toate că tata era afon, mama a avut o voce minunată, iar familia ei era una de lăutari”, spune Drăgan. A absolvit Facultatea Minieră din Valea Jiului la începutul anilor ’80. De atunci el a fost „adoptat” de Maramureş. „Am fost repartizat cu serviciul. Într-o deplasare în Cluj-Napoca mi-am cunoscut şi soţia, pe care am adus-o tot în Maramureş”. Aici spune că se simte acasă, însă nu uită de unde a plecat. „Rămân fidel cântului gorjean pentru că el a fost cel care m-a lansat. Îmi aduc aminte cu drag de copilărie, de zona unde am crescut şi de părinţii mei”, spune Drăgan.
Fetele îi calcă pe urme
A cântat pentru public când era în clasa a VIII-a, la Căminul Cultural din Agrişul Mare, judeţul Arad. „Am obţinut premiul I, iar în acea vreme, elevii premianţi, susţineau un spectacol pentru părinţi, profesori şi colegi”, spune interpretul. Spune că a neglijat cariera artistică până ce a venit în Baia Mare, când a devenit colaborator al Ansamblului Maramureş, acutalmente Ansamblul Naţional Transilvania.
Pentru a fi un artist cu „acte-n regulă” şi pentru a-şi cizela vocea, Gheorghe Drăgan a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Baia Mare, secţia canto popular. S-a perindat prin mai multe ansambluri folclorice din judeţ, iar de câţiva ani este „liber profesionist”. În ultimii zece ani este însoţit la toate spectacolele de cele două fiice ale lui: Vasilica, de 18 ani şi Ioana, de 16 ani. „Ambele sunt eleve la Liceul de Artă din Baia Mare. Cea mare studiază chitara, iar cea mică pianul. Mă bucur foarte mult că-mi calcă pe urme”, spune Drăgan.
„Eu pun mare
