După ce „Adevărul de Seară“ a prezentat ieri bursa licenţelor „la negru“, profesorii universitari dau asigurări că nu pot fi păcăliţi. Poliţiştii constănţeni spun că este foarte greu de dovedit o tranzacţie cu lucrări gata făcute. Citiţi şi:
A început traficul cu lucrări de licenţă şi de doctorat!
Faţă în faţă cu traficul de lucrări de licenţă şi doctorat, profesorii universitari din Constanţa cred că tinerii care vin cu teze cumpărate ar fi depistaţi imediat.
„Au existat două cazuri, acum doi ani, când doi studenţi au fost prinşi cu lucrări de masterat care nu le aparţineau şi, conform regulamentului universitar, au fost exmatriculaţi“, spune Marioara Cojoc, prodecan al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius“.
Argumente pro şi contra
Aceasta mai spune că, dacă universităţile de stat nu-şi pun la punct o bază de date care să conţină toate titlurile lucrărilor de licenţă, este imposibil să facem faţă lucrărilor găsite pe internet. În plus, spune profesoara, lucările de licenţă cumpărate sau elaborate de altcineva sunt slabe calitativ, iar profesorii care nu vor să închidă ochii depistează imediat astfel de teze neconforme cu standardele universitare. „La Studii Economice, studenţii nu au cum să-şi cumpere licenţele întrucât 90% din lucrare trebuie să fie reprezentată de un studiu practic la o societate comercială funcţională“, a declarat Elena Condrea, profesor la Facultatea de Ştiinţe Economice de la „Ovidius“.
Examen scris la Universitatea Maritimă
„Până acum nu s-a înregistrat niciun caz de licenţă furată. Dacă va fi cineva prins pe viitor nu va mai putea să susţină lucrarea la noi niciodată“, a spus Victor Ciupină, rectorul universităţii. Cel mai recent scandal legat de licenţe la negru în mediul universitar din Constanţa a avut loc an