Pentru cei mai mulţi copii jocul este un mod de viaţă. Pentru unii dintre ei, însă, este singurul lucru de care se agaţă ca să capete încredere în puterea lor şi să lupte cu o boală uneori necruţătoare. În România copiii bolnavi primesc, cel mai adesea, doar îngrijire medicală.

1 /. Dar nimeni nu se preocupă de sprijinul emoţional şi psihic, spune Katie Rizvi,vicepreşedintele fundaţiei The Little People (oamenii mici, n.r.), care derulează programe de terapie prin artă şi emoţională, pentru copiii bolnavi de cancer şi pentru cei cu dizabilităţi, în Cluj-Napoca şi Bucureşti.

„Mulţi oameni se întreabă dacă terapia prin artă şi emoţională are valoare şi impact. Este doar ceva drăguţ sau chiar are valoare?”, afirmă aceasta, recunoscând că rata de succes în România este mai mică decât în alte state, deşi se lucrează la standarde comparabile. Explicaţia, în viziunea ei, constă tocmai în lipsa unei îngrijiri complexe, care să pună accent nu numai pe latura medicală, ci şi pe cea socio-psihologică.

Vindecare fără halate albe

Fundaţia lucrează cu voluntari care sunt pregătiţi pentru a relaţiona cu copiii şi a-i ajuta, prin proiecte terapeutice. „Datorită acestor abordări proaspete şi inovatoare, copiii nu sunt niciodată speriaţi”, susţine Katie, care consideră că pentru a stabili o punte de comunicare cu ei, nu trebuie să porţi halat alb. „Dar dacă te joci cu ei, desenezi, pictezi, le aduci jucării, copiii vor fi foarte deschişi şi comunicativi”.

Voluntarii care conduc proiectele individuale, în grupuri mici sau în grupuri de câte 15 copii decid ce fel de activităţi artistice să facă, astfel încât să comunice în limbajul cel mai potrivit. „Limbajul nostru nu este niciodată şi cel al copiilor, ei nu vorbesc din cărţi”, atrage Katie atenţia, subliniind că limbajul lor este comunicare prin joc. „Atunci ei încep să de