Conform meteorologilor din Braşov şi Valea Prahovei, precipitaţiile sub formă de ninsoare, căzute în ultima perioadă au făcut ca stratul de zăpadă să măsoare 10-25 cm. Turiştii care au ales să-şi petreacă weekendul la munte, au făcut o alegere bună deoarece, ieri, la Braşov şi în Valea Prahovei cerul a fost mai mult noros, iar pe tot parcursul zilei a nins. Potrivit datelor furnizate de meteorologi, în prezent, stratul de zăpadă măsoară 12-16 cm la Predeal, 10-14 cm la Buşteni, 15 cm la Sinaia şi doar 10 cm în Poiana Braşov. Cea mai mare zăpadă este de la Fundata, de 25 cm.
Încă nu se schiază
La munte, zăpada este bună doar de bulgărească, iubitorii sporturilor de iarnă fiind nevoiţi să mai aştepte deoarece pârtiile nu sunt încă deschise. Vestea proastă este că sezonul de schi se deschide abia la sfârşitul lunii noiembrie sau, cel târziu, la începutul lui decembrie. „Pentru deschiderea sezonulul de schi, stratul de zăpadă trebuie să măsoare cel puţin o jumătate de metru, solul să fie rece, iar temperatura suficient de scăzută, pentru ca zăpada să nu se topească. Sezonul se deschide pe 1 decembrie, însă au fost ani în care, datorită unui val puternic de răcire, anunţat de meteorologi, să deschidem pârtiile la sfârşitul lui noiembrie“, a declarat Ion Rufa, director Ana Teleferic.
Pentru a vă bucura de peisaj, puteţi alege să faceţi o plimbare cu telescaunul sau telecabina. Astfel, telescaunul din Predeal este disponibil doar între orele 10.00-16.00, iar un bilet de urcare şi coborâre costă 18 lei pentru adulţi şi zece lei pentru copii. De asemenea, şi în Poiana Braşov funcţionează Cabina Kenzel, preţul biletului de urcare şi coborâre fiind de 27 de lei pentru adulţi şi de 15 lei pentru copii. Salvamontiştii recomandă tuturor turiştilor care decid să urce pe munte, să nu plece de acasă fără echipamentul de iarnă.