Mi-e clar ce aşteaptă politicienii de la următoarele alegeri prezidenţiale: fiecare mare partid speră că va ajunge într-un fel sau altul la guvernare. Nu neapărat direct, dar măcar prin alianţă. Partidele şi-au cam făcut deja calculele: cu cine să facă alianţă în caz că... sau în caz că... ori cine va fi premier dacă la alegerile prezidenţiale va ieşi x sau y.
Nu înţeleg însă ce aşteaptă unii dintre alegători de la acest scrutin. Crede cineva că după 6 decembrie lucrurile se vor schimba brusc în bine, că politicienii se vor ocupa cu adevărat de guvernare în ţara asta, că economia va cunoaşte un reviriment brusc şi că viaţa politică a ţării se va calma, că va înceta războiul pentru Putere şi că politicienii vor deveni dintr-o dată mult mai responsabili? Aiurea! Situaţia din Parlament nu o schimbă nimeni, indiferent cine va ieşi preşedinte. Nici măcar nişte alegeri generale anticipate nu vor putea face ca lucrurile să stea altfel: în Parlament vor exista în continuare trei mari partide politice, opţiunile românilor vor fi în continuare divizate în trei direcţii, iar ţara va avea nevoie, încă o dată, de o alianţă de guvernare. Oricum a-i suci lucrurile, guvernul nu poate funcţiona fără o alianţă politică. Variantele sunt simple: PSD cu PNL, PNL cu PD-L ori PSD cu PD-L, cu UDMR pe post de rezervă de serviciu. Alianţe care, într-o formă sau alta, au fost deja experimentate în ultimii cinci ani. Şi unde există o alianţă, vor exista tot timpul dispute, neînţelegeri şi scandal. România pare a fi condamnată ca, pentru cel puţin încă trei ani de acum încolo, să fie guvernată tot de o alianţă din două partide care, prin definiţie, nu au cum să se înţeleagă vreodată. Mai există o posibilitate, aceea a unei aşa-zise alianţe de uniune naţională, nimic altceva decât un balaur cu trei capete, un fel de bomboană pe coliva ţării. Istorica şansă ca România să aibă două mari
