În timp ce FC Farul se zbate în mediocritate, foştii ei fotbalişti, lăsaţi să plece mult prea uşor, s-au dovedit a fi decisivi pentru contracandidate. Delta Tulcea şi Săgeata Stejaru au obţinut victorii importante şi continuă să spere că îşi vor realiza obiectivele.
La Tulcea, gazdele de la Delta s-au impus upă un gol marcat de Emil Nanu în minutul 34. Tulcenii se află pe locul secund în clasament, la doar două puncte de liderul Victoria Brăneşti care nu a reuşit decât o remiză albă la Râmnicu Sărat.
Săgeata, a detonat o nouă bombă pe propriul staidion. După ce învinsese şi Farul, formaţia dobrogeană a reuşit să mai doboare o retrogradată din Liga I, Gloria Buzău. Deşi buzoienii au deschis scorul prin Boghiţoi, gazdele au revenit şi au provocat surpriza. În minutul 66, Ciobanu a trimis cu capul o boltă peste portarul Leu de la 8 metri, iar în minutul 83, centrarea de pe dreapta a lui Sicu a fost reluată cu capul din şase metri de acelaşi Ciobanu. Săgeata ocupă locul 7 în clasament cu 14 puncte. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
În timp ce FC Farul se zbate în mediocritate, foştii ei fotbalişti, lăsaţi să plece mult prea uşor, s-au dovedit a fi decisivi pentru contracandidate. Delta Tulcea şi Săgeata Stejaru au obţinut victorii importante şi continuă să spere că îşi vor realiza obiectivele.
La Tulcea, gazdele de la Delta s-au impus upă un gol marcat de Emil Nanu în minutul 34. Tulcenii se află pe locul secund în clasament, la doar două puncte de liderul Victoria Brăneşti care nu a reuşit decât o remiză albă la Râmnicu Sărat.
Săgeata, a detonat o nouă bombă pe propriul st