Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova:Cel mai bogat amărăştean este în Oltenia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 octombrie 2009 ·

Florea Teodor din comuna Amărăştii de Sus şi are 52 de ani şi o vilă de se învârte după soare. Bărbatul spune că localitatea lui de baştină nu este deloc una săracă, amărăştenii făcând bani frumoşi din agricultură. Florea Teodor ne povesteşte cum a strâns avere, muncind din greu. Acum a ajuns într-un punct în care îşi doreşte doar linişte alături de familie.

Casă de vis

Casa celui mai bogat om din Amărăştii de Sus arată de vis, are un etaj, şapte camere şi este construită într-un  stil aparte. Omul spune că cea mai mare parte a timpului şi-o petrece în grădină, unde admiră florile şi mai gustă câte un fruct din pomii plantaţi cu mâna lui în tinereţe.

"Am avut tot ce mi-am dorit"

„Eu am plecat de jos împreună cu soţia mea. Acum pot să spun cu mâna pe inimă că am tot ce mi-am dorit. Nu că mă laud, dar casa mea este una dintre cele mai frumoase din comună. Faptul că unii oamenii spun despre noi că suntem săraci pe mine nu mă deranjează. Pentru nimic în lume nu aş părăsi aceste locuri, care pe mine m-au făcut om“, a povestit mândru cel mai bogat om din comuna Amărăştii de Sus din Dolj.

Citeşte mai multe detalii mâine, în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

HotNews acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit

O țară europeană intenționează să trimită deținuți în Kosovo din cauza suprapopulării penitenciarelor: „Ne inspirăm din modelul Danemarcei”

Libertatea acum 28 minute
Belgia explorează posibilitatea de a transfera deținuți într-o închisoare din Kosovo începând cu 2027, ca soluție pentru supraaglomerarea penitenciarelor. Ministrul belgian al Justiției, Annelies Verlinden, a anunțat că au fost inițiate discuții în

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum o ora
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidaţii care pot duce spre recesiune. Să eliminăm cheltuieli inutile, să aducem companiile de stat sub un anumit control. Vom ajunge să creştem taxe şi impozite / Probabilitatea să se amâne PNRR, foarte scăzută

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan avertizează, în contextul în care România a ajuns la un deficit bugetar de 9,3%, că sunt ”trepidaţii la nivel global” care pot genera o nouă criză financiară. ”Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobân

Bărbat, amendat cu 500 de lei şi dus la Poliţie după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei şi a fost dus la Poliţie, încătuşat, după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Superliga – play-off: Universitatea Cluj a învins CS Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind de la 0-1

News.ro acum o ora
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0. Clujenii au ratat două ocazii mari în minutele 5 şi 7, ambele prin Thiam,

Bolojan: Dacă aș fi candidat la prezidențiale, e posibil să fi câștigat alegerile, dar era o victorie a la Pirus. Aveam o coaliție făcută praf

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ar fi candidat la alegerile prezidențiale, este posibil să fi câștigat, dar ar fi compromis coaliția de guvernare. „E o victorie a la Pirus: rămâi cu funcția, dar țara are

Papa Francisc a fost înmormântat. Ce urmează acum?

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a fost înmormânat astăzi, într-o ceremonie care a atras sute de mii de credincioști și peste zeci de lideri din toată lumea. Epoca celui cunoscut drept „papa săracilor” s-a încheiat, după ce sicriul cu trupul său a fost depus în bazili

Grindeanu: Încep lucrările la primul pod peste Prut construit, după Revoluţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Sâmbătă au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei, finanţat prin fonduri europene. Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârşitul anului viitor construcţia podului

Ilie Bolojan consideră că nu a încălcat Constituția când s-a afișat alături de Crin Antonescu: „Omul Ilie Bolojan are dreptul la opțiune”

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă la Prima TV că nu a încălcat Constituția atunci când s-a afișat alături de candidatul pe care îl susține coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antones

Vremea

București
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/21°
dum.

6°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°