În prima zi am spălat pe jos şi am făcut asta de alte câteva ori până când să se ia varul. Apoi am pus birourile, au venit calculatoarele şi am început să ne cunoaştem, cei care nu ne ştiam deja.
Adevărul de Seară" împlineşte un an
Craiova: Adevărul de Seară împlineşte 250 de numere Pe 6 februarie 2009 am pornit la drum cu două ediţii, Craiova şi Târgu-Jiu. Era o perioadă romantică, în care trimiteam subiectele pentru Adevărul sau Click! în timp muncitorii sudau balustrade pe scara interioară. Şi ce fum şi zgomot erau! Dar noi glumeam şi, mai ales, ne vedeam de treabă. De obicei, stăteam la serviciu câte 11-12 ore şi credeam că e ceva temporar. N-a fost, pentru că pe 12 martie s-a adăugat ediţia de Slatina, pe 3 aprilie cea de Vâlcea, iar pe 10 aprilie Severinul. Apoi ne-am făcut site.
VEZI GALERIILE FOTO ATAŞATE
Un ziar prietenos
Am învăţat să construim un ziar prietenos, atent la problemele comunităţii şi la autorităţile responsabile pentru neajunsuri. Nu ne-am mulţumit doar să constatăm, am demarat campanii: Dă verde la semafor, Dosarul Covei, Ajut-o pe Alina să meargă la şcoală, Salvaţi Defileul Jiului, am ascultat fiecare om care ne-a vizitat în redacţie şi ne bucurăm când articolele sau temele noastre apar, mai târziu, în alte ziare locale. Iar dacă în fiecare după-amiază sute de olteni aşteaptă lângă cutiiile portocalii să vină Adevărul de Seară, vreau să cred că asta nu se întâmplă doar pentru că ziarul este gratis.
Lipsa de timp
Sigur că nu e uşor să răspunzi presiunii zilnice a Bucureştiului, care cere subiecte consistente, dar şi bine ambalate. Să ajungi târziu şi obosit acasă, să nu ai timp pentru prieteni, pentru a-ţi plăti facturile sau pentru a merge la medic, deşi ai card de sănătate, şi să constaţi că oricât ai face la serviciu, ţi se spune