Dacă în urmă cu două sau trei decenii existau prietenii strânse între artişti şi sportivi, în special între actori şi fotbalişti, în zilele noastre e mai mult decât imposibil să dai peste Marius Manole şi Cristi Pulhac stând la taclale la o bere sau, piei drace, să vezi vreun jucător de fotbal la teatru. Singurele spectacole agreate de fotbaliştii din zilele noastre sunt cele de striptease efectuate în localuri obscure pline de... s-o zicem pe şleau, paraşute, dom'le.
Alexandru Arşinel a rememorat vremurile frumoase din fotbalul românesc, exprimându-şi regretul pentru ceea ce se întâmplă azi în acest domeniu şi mai ales reţinerile de a mai călca vreodată pe stadion.
Prieteniile dintre artişti şi sportivi în general au existat pentru că avem meserii asemănătoare. Până la urmă şi ei, şi noi muncim ca să intrăm în graţiile publicului. Sigur că fiecare generaţie se raportează la situaţia dată. Generaţia amintirilor mele legate de tinereţe, când ne şi distram, n-a fost bântuită de manele.
A fost o generaţie care s-a desfăşurat într-un anumit cadru, o generaţie mai potolită, ca să zic aşa, care se raporta la ceea ce se întâmpla în vremea aceea. Ne întâlneam, eram solicitaţi la echipele de fotbal la Steaua, am fost solicitaţi de Ienei înainte de meciul din Cupa Campionilor Europeni, drept pentru care eu am am fost invitat să merg şi la Sevilla atunci când Steaua a ieşit câştigătoare.
DE LA PATRONI ÎNCEPE MANELIZAREA
Eram prieten cu Dinu, cu Bölöni, pe care îl ştiam de când era junior la Târgu-Mureş, eu debutând acolo. Ne întâlneam la Ştrandul Tineretului, unde jucam câte o partidă de fotbal cu celebrul Dumitrache sau la câte un restaurant să stăm la o şuetă. Dinu era foarte interesat de tot ce însemna viaţa culturală a Capitalei, era prieten bun cu mulţi dintre actorii care "combăteau" la vremea aceea. Ascultam muzica noas
