Deşi cursul de schimb şi bursa nu au ajuns să se prăbuşească, tensiunile politice s-au transmis în pieţe, obligând BNR să intervină. Cu toate că par izolate de mediul politic, după cum susţin şi analiştii companiilor de rating, pieţele financiare locale au fost supuse unei presiuni puternice în ultima perioadă din cauza instabilităţii politice. Banca Naţională, chiar dacă nu poate recunoaşte oficial, a fost nevoită să intervină constant pe piaţa valutară, mai ales
Deşi cursul de schimb şi bursa nu au ajuns să se prăbuşească, tensiunile politice s-au transmis în pieţe, obligând BNR să intervină.
Cu toate că par izolate de mediul politic, după cum susţin şi analiştii companiilor de rating, pieţele financiare locale au fost supuse unei presiuni puternice în ultima perioadă din cauza instabilităţii politice. Banca Naţională, chiar dacă nu poate recunoaşte oficial, a fost nevoită să intervină constant pe piaţa valutară, mai ales în zilele cu decizii-cheie, menţinând cursul în parametrii normali. „Într-o primă fază, cursul a început să crească şi a ajuns la 4,3 lei/euro, însă ulterior, cotaţiile au scăzut brusc, până la 4,29 lei/euro, nivel inferior celui de dinaintea anunţului privind căderea Guvernului Boc 2. În condiţiile în care şi regiunea se deprecia, putem spune că BNR a vândut euro pentru a împiedica deprecierea leului“, comentează un dealer evoluţia urmată de curs marţi, când Parlamentul a adoptat moţiunea de cenzură. Joi, când preşedintele Băsescu l-a propus pentru funcţia de premier pe Lucian Croitoru respingând astfel propunerea majorităţii parlamentare (Klaus Iohannis), leul a reuşit chiar să câştige câţiva bani faţă de euro.
Ultimele arme par să fie în mâna BNR, care, potrivit analiştilor Citi Bank, „are o prezenţă foarte activă pe piaţa valutară“, dar care dă semnale că nu ar mai dori să intervină. „Oricare ar fi problemele pe termen sc