Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinul săptămînii: Fetească Regală de la Drăgăşani

Publicat in Vox Publica, sâmbătă 17 octombrie 2009 ·

Deşi încă mai sînt în Portugalia, ţară care are nişte vinuri roşii excepţionale (nu, nu e o exagerare, chiar aşa e!), totuşi, vinul prezentat astăzi de titularul rubriii, Cezar Ioan, e unul alb, românesc. Iată recomandarea:

Fetească regală Genius loci 2006, Drăgăşani .Un vin rar, un vin foarte bun. Nu reuşesc să-mi dau seama dacă l-aş putea numi “un vin de autor”, atâta vreme cât însuşi autorul său l-a dedicat „terroir”-ului de unde provin strugurii (şi unde a fost fermentat şi îmbuteliat). „Genius Loci” (Spiritul locului) este numele unei asociaţii de vinificatori din lumea întreagă care se străduiesc să redea în vinurile lor exact această identitate, expresivitate şi personalitate a locurilor de origine.

Strugurii de Fetească regală – mai bogaţi în tanini decât alte soiuri albe – dar şi fermentarea “tradiţională” în vas de lemn, dau acestui vin o structură puternică. Dacă la lansarea pe piaţă şi anul trecut vinul avea arome de citrice şi fructe exotice, acum a evoluat către nuanţe fine de flori de tei, îmbogăţindu-se prin apariţia buchetului de sticlă şi surprinzând prin rotunjime, echilibru şi vioiciune. Tuşele de lemn de stejar şi baton de vanilie oferă, în plus, un motiv pentru care sunt sigur că veţi trece acest vin la capitolul “întâlnirilor memorabile”.

Deşi încă mai sînt în Portugalia, ţară care are nişte vinuri roşii excepţionale (nu, nu e o exagerare, chiar aşa e!), totuşi, vinul prezentat astăzi de titularul rubriii, Cezar Ioan, e unul alb, românesc. Iată recomandarea:

Fetească regală Genius loci 2006, Drăgăşani .Un vin rar, un vin foarte bun. Nu reuşesc să-mi dau seama dacă l-aş putea numi “un vin de autor”, atâta vreme cât însuşi autorul său l-a dedicat „terroir”-ului de unde provin strugurii (şi unde a fost fermentat şi îmbuteliat). „Genius Loci” (Spiritul locului) este numele unei asociaţii de vinificatori din lume

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 7 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 3 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 4 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 5 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 3 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

20°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

17°/21°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°