Cei care vor să se înscrie la concurs mai au la dispoziţie cinci zile. Marele premiu al festivalului va fi şi în acest an Măgăruşul Alin.
Tinerii interpreţi de muzică populară care vor să se lanseze în lumea folclorului pot să se înscrie la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional „Alină-te dor, alină”, care va avea loc în zilele de 24 şi 25 octombrie. Cei care vor să intre în competiţia concursului de interpretare din cadrul festivalului mai au timp să se înscrie până în 22 octombrie, pe adresa Nicolae Sabău, numărul 321, Cicârlău, judeţul Maramureş. „Cei care vor să participe la competiţia festivalului trebuie să cânte frumos, să aibă dragoste faţă de cântul popular şi să aibă în repertoriu de preferinţă cântece noi. Obligatoriu ţinuta trebuie să fie portul popular din zona de unde vine interpretul”, spune Nicolae Sabău, cunoscutul cântăreţ de muzică populară şi totodată organizatorul festivalului „Alină-te dor, alină”.
Secţie pentru copii
Candidaţii în cursa de folclor a festivalului trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 28 de ani. De anul acesta, concursul va avea şi o secţiune pentru copiii cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani. „Până în momentul de faţă avem deja 30 de candidaţi înscrişi din diferite zone ale ţării şi opt copii”, afirmă Nicolae Sabău.
Concursul de interpretare va începe sâmbătă la ora 13.00 şi va cuprinde două probe: un cântec cu orchestră şi o doină. „Doina este cântul popular care ne reprezintă cel mai bine. Concurenţii vor fi apreciaţi dacă doinele şi cântecele lor vor fi creaţii noi sau cel puţin cântece vechi de peste 50 de ani, interpretate într-o manieră nouă şi originală”, arată interpretul.
Duminică, 25 octombrie, va avea loc gala de premiere, care se va continua cu un spectacol inedit de muzică şi dansuri populare pentru cei prezenţi. Vor cânta soţii Giurgi şi câţiva dint