Într-un interviu realizat de publicaţia "The Times", gimnasta de aur a României, Nadia Comăneci, este prezentată drept "un nume care, la nivel planetar, este asociat cu perfecţiunea". Sursa: Daily Mail
Simon Barnes, semnatarul amplului reportaj, mărturiseşte că "vineri a întâlnit perfecţiunea", pe Nadia, cea care a obţinut la Jocurile Olimpice de la Montreal, Canada, în 1976, şapte din cele zece note de zece.
"Ea a făcut ceea ce nimeni altcineva nu a reuşit să facă: a dus sportul său la limita logică, în punctul din care nu mai este posibilă nicio îmbunătăţire", scrie publicaţia britanică.
"Zece din zece, întotdeauna zece", a povestit Nadia în interviul acordat The Times. "Se pare că acest zece contează mult mai mult decât medaliile. Am ştiut atunci că este o mare realizare, dar nu mi-am închipuit să fie chiar atât de mare", adaugă gimnasta româncă.
Greşeala perfectă
În ceea ce priveşte exerciţiul de la bârnă, care a dus la schimbarea tabelei de notare în gimnastica mondială, Nadia recunoaşte că nu a fost deloc perfect şi că a existat o singură greşeală, pe care numai ea o ştie.
"A fost o singură greşeală, dar numai eu am ştiut. Nu s-a observat, vă puteţi uita la filmul de atunci şi vă veţi da seama că nu se observă", povesteşte gimnasta.
În continuarea interviului, Nadia Comăneci, acum în vârstă de 47 de ani, povesteşte despre viaţa din timpul regimului comunist, despre întâlnirea cu soţul său, Burt Conner, dar şi despre antrenamentele cu Béla Károlyi, pe care nu l-a considerat niciodată "un tiran".
România comunistă o iubea pe ascuns
Şeful departamentului Sport al publicaţiei britanice, realizatorul materialului, aminteşte şi despre zvonurile conform cărora Nadia ar fi fost violată de către Nicu Ceauşescu şi spune că românca a negat cu vehe