Mamaliga de aer

- Cioban! zic eu.

- Ha! Cioban! zice Ramo Rubanovici si isi pune mandru un deget in piept.

- Jar! zic eu.

- Jar! zice si sare la soba, deschide portita, imi arata focul, apoi se uita la mine, ca si cum ar astepta urmatoarea proba.

- Vatra!

- Tiii! face el vesel. Vatra! Bate cu piciorul podeaua si zice rosu la fata de bucurie: vatra, vatra!

- Bulz! zic eu, cu gandul ca de data asta l-am incuiat.

Ramo incepe sa vorbeasca in sarbeste. Spune si spune, numai el intelege ce zice. Dar numarul lui de pantomima este foarte clar. Cu manecile suflecate, invarte vartos facaletul intr-o oala imaginara. Mulge oile prin aer. Face branza cuburi. Intre palmele lui nu e nimic, dar el framanta aerul si il face rotund, rotund, apoi deschide cu gesturi largi si fraze de neinteles usa sobei si il pune in jar. Se intoarce cu privirea stralucind spre mine si concluzia e aceeasi: Bulz!

- Fluier! il reped eu.

Vad cum fata lunga si falcoasa i se inroseste si mai tare. Isi pune o palma pe frunte si si-o trece prin parul blond. Ochii lui albastri cauta un raspuns in camera.

- Fluier, repet, si vazandu-i privirea disperata ii dau un indiciu: din acelasi aer din care facuse mai devreme mamaliga si oaia si branza, fac un fluier si il duc la buze, jucandu-ma cu degetele pe gaurile lui.

- Iai! striga scurt Ramo si isi plesneste palmele. Flura! Flura! Se bucura el ca un copil care stie raspunsul corect.

Fuge prin camera, scotoceste sub niste paturi, cauta intr-o traista jerpelita si in cele din urma, dintr-o grinda, trage un fluier adevarat si incepe sa cante. E un cantec vesel, ca de hora. Obrajii i se umfla si degetele bondoace se misca repede pe lemnul lustruit. Canta si salta.

Ramo Rubanovici Salt si eu cu el si batem impreuna cu piciorul podeaua. Melodia se termina cu un tiuit prelung, ca de Maram